Principalul eveniment artistic al anului 2010, găzduit de Alba Iulia, a fost, fără doar şi poate, vernisajul din luna iunie al expoziţiei semnate de Eugen Cioancă, membru al Uniunii Artiştilor Plastici.

Tema acestei prezenţe, care s-a bucurat de o primire călduroasă din partea publicului amator de artă din localitate, o constituie clopotele; clopotele, în multiplele lor funcţii, bogăţie de semnificaţii şi de forme, de la cele pur casnice la cele rituale, de la cele laice la cele sacre. Soluţiile plastice oferite de Eugen Cioancă în rezolvarea superior artistică a problemelor puse artistului în demersul său o fac pe universitarul albaiulian Diana Câmpan să sublinieze „fascinaţia artistului pentru simbolistica sacrului, cu variatele ei ipostazieri figurative” şi pe Nicoleta Bărbat să spună, cu acelaşi prilej, că „Eugen Cioancă vorbeşte despre lucruri simple, preţioase, tocmai prin deplina stăpânire a principiilor care le guvernează.”

Aş fi putut fi inginer...

Eugen Cioancă se numără printre acei artişti care par să fi fost mai degrabă aleşi de o profesie, decât să se fi declarat ei înşişi pentru ea. „Sunt un bun analist, mărturiseşte el, când vine vorba despre preferinţa sa pentru această artă a focului, cu disciplină în muncă şi rigoare, cu o îndemânare – moştenită de la tata, care era un bun meseriaş – , la care adaug atracţia spre materialul în sine.” Pornind de la aceste date, întâlnirea sa cu ceramica pare mai mult decât naturală: era obligatorie.

Aceleaşi date însă, potrivit propriei sale autoevaluări, l-ar fi recomandat ca un posibil inginer. Viaţa a vrut, însă, altfel. Talentul pentru desen, intuit încă din şcoala elementară, de către profesorul său, Lazăr Anton, par să-i fi semnat destinul pentru tot restul zilelor: în anul 1954, Eugen Cioancă se înscrie ca elev la Liceul de arte plastice din Cluj. „Aici, îşi aminteşte el, am învăţat elementele de bază ale <meseriei> de ceramist: drumul lutului de la concepţie până la mariajul cu focul, respectiv concepţie, formă de turnare, glazurare, ardere, elemente care aveau să constituie baza tehnologică a viitoarei mele profesii.” De la liceu până la Institutul de arte plastice „Nicolae Grigorescu” n-a fost decât un pas firesc. Dincolo de şansa de a fi lucrat cu profesori – adevăraţi maeştri: Popescu Negreni, Ioan Lucia, Romeo Voinescu, Zoe Băicoianu, Ion Achiţenie etc., de a se fi „aşezat” confortabil în arta ceramicii, anii de facultate aveau să-l marcheze profund, artistic, precum şi în plan personal, prin întâlnirea şi prietenia sa cu marele nostru ceramist, Costel Badea, acest papă al ceramicii româneşti.

Îmi era teamă că mă risipesc...

La absolvirea cursurilor Institutului, lui Eugen Cioancă i se propune un post la catedră, post pe care artistul îl refuză. „Îmi era teamă că mă risipesc, mărturiseşte el. Doream să mă întorc la Alba Iulia, să fiu cu ai mei...” Această teamă, poate, face ca Eugen Cioancă nu doar să revină „acasă”, dar să-şi ţină copiii aproape de el: Cătălin îi urmează exemplul şi devine un excelent ceramist, iar nepoţii, Alexandru şi Francesca, poartă, şi ei, mai departe faima numelui Cioancă. Putem vorbi, aşadar, ca şi în cazul marilor familii, în care avocatura sau medicina se transmite ca o ştafetă, din tată în fiu, de o adevărată „dinastie”: Dinastia Cioancă.

Liber de contract...

Prima repartiţie în producţie: Mediaş – creator la Fabrica de sticlă Vitrometan –, unde trebuie să-şi facă stagiul obligatoriu, urmând ca, apoi, să revină în Alba Iulia. Cei trei ani contractuali se transformă, prin alegere, în 17! Transferul la Şcoala Populară de Artă din Alba Iulia avea să se opereze abia în 1979, iar din 1986, Eugen Cioancă se scutură de toate obligaţiile extra-artistice şi-şi asumă independenţa. Dincolo de numeroasele prezenţe colective şi individuale în varii expoziţii, din ţară şi din străinătate, de faptul că multe muzee şi colecţii particulare se pot mândri cu lucrări ale sale, se cuvin amintite cel puţin două momente semnificative în biografia artistică a lui Eugen Cioancă.

Unul poartă numele Medgidia, unde aveau loc tabere anuale pe teme de ceramică monumentală. Elizei, primarul oraşului Medgidia, organizase un veritabil muzeu în aer liber, cel mai mare din Europa, la care a participat timp de şapte ediţii crema ceramicii româneşti. Demersul a fost compromis, ulterior, de construcţia Canalului Dunăre-Marea Neagră.

Celălalt este Premiul Uniunii Artiştilor Plastici (artă monumentală), acordat, în anul 1980, tripletei Costel Badea, Dumitru Rădulescu şi Eugen Cioancă, pentru decorarea Curţii interioare a Clubului Tineretului din Mediaş.

Viaţa merge înainte...

Aflat la vârsta senectuţii, Eugen Cioancă, potrivit firii sale tonice, pozitive, continuă să privească, plin de încredere, înainte, spre următorul proiect: o sculptură, de mari dimensiuni, lemn cu ceramică, veritabil finis coronat opus, care, amplasat în aer liber, la vedere, undeva în Cetate, să fie un memento pentru concetăţeni al fidelităţii sale faţă de oraşul natal.

Ion Creţu

• Comentariu nou
• Cautare

Comments (0)

Scrieti comentariu

Your Contact Details:

Nume:

Email: fara notificarecu notificare

Web:

Comentarii:

Titlu:

UBB:         -culoare-aquanegrualbastrufuchsiagriverdelimemaronavyolivepurplerosuargintiutealalbgalben -marime-minusculmicmediumareimens

Message:

Security

Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

Joomla components by Compojoom