| INTERVIU RADU VIERU – PREŞEDINTE PNŢCD ALBA IULIA |
|
|
|
| Miercuri, 10 Iunie 2009 22:07 |
|
Am intrat într-un con de umbră forţaţi de împrejurări, ca să zic aşa. Începusem să ne mobilizăm destul de bine şi aveam semnale că oamenii aveau nevoie de un partid de centru-dreapta cu un alt tip de mesaj decât ce apărea zilnic în faţa lor. Mă refer la un mesaj mult mai sincer şi mai direct, transmis oamenilor de o echipă de oameni tineri şi, mai ales, dezinteresaţi de avantajele materiale pe care unii le obţin din faptul că fac politică. Apoi au venit alegerile unde, din cauza bâjbâielilor şi neînţelegerilor de la nivel central, ne-am găsit în situaţia să fim singurul partid care, deşi nu participa la alegeri, se mai şi găsea într-o poziţie duplicitară: unii, respectiv aripa Miluţ, susţinători ai preşedintelui Băsescu, alţii, printre care şi noi, aşa-numita aripă Sârbu, în opoziţie alături de PNL, cu care a fost şi semnat un protocol de colaborare pe termen mediu şi lung, în vederea constituirii unui pol veritabil de centru-dreapta în politica românească. Apoi a urmat „momentul” Timişoara, adică actul semnat împreună cu PSD. În opinia mea, atât momentul, cât şi locul au fost prost alese. Ce a urmat au fost certuri, dezamăgiri şi frustrări pentru mulţi oameni din partid. Actul în sine, semnat la Timişoara la 1 Decembrie 2009, nu a fost însă un act de colaborare politică şi economică cu PSD-ul, opozantul dintotdeauna al PNŢCD, nu a fost nici o încercare de a face vreo alianţă „imposibilă” prin care PNŢCD să trădeze idealurile frumoase şi curate care guvernează acest partid. În opinia mea, se poate numi chiar un act istoric de reconciliere în momente când ura şi frica răbufnesc din nou în mijlocul românilor.
Pentru o clarificare, v-aş ruga să ne spuneţi care au fost exact punctele acestui act de la Timişoara... Punctele au fost următoarele: 1) reconcilierea trebuie să se bazeze pe adevăr şi morală creştină; 2) combaterea comunismului ca ideologie totalitară şi practică politică a fost şi este legitimă şi necesară; 3) Revoluţia din Decembrie 1989 a fost anticomunistă, nu numai anticeauşistă; 4) vinovăţia nomenclaturii comuniste şi a celor din aparatul represiv, care au făcut posibilă teroarea, este reală şi trebuie recunoscută şi condamnată public; 5) pentru reconcilierea naţională este necesară exprimarea căinţei, din partea celor care au greşit, şi a iertării, din partea celor care au suferit. Deci, pot spune că PNŢCD nu a făcut niciun compromis de la linia pe care s-a situat dintotdeauna, dar a fost o situaţie uşor de speculat de către cei care se tem în continuare de ceea ce ar putea reprezenta acest partid în conştiinţa românilor. Am primit critici vehemente de la partidul aflat la guvernare, dar, după cum spunea un coleg, la ei totdeauna unitatea de măsură este alta decât la alţii. Mă întreb: PD-L poate forma guverne cu cei de la PSD, dar PNŢCD nu poate semna nici măcar o recunoaştere istorică a poziţiei constant anticomuniste pe care a avut-o fără ca aceasta să fie îmbrăcată într-o mică diversiune de cei de la putere? Totul demonstrează faptul că PNŢCD, deşi la ora asta cu procente infime în sondaje, prezintă pericol şi este un partid temut de adversari. În ceea ce ne priveşte pe noi, cei din Alba, la fel ca mulţi alţi colegi din ţară, am aşteptat să se rezolve problemele la nivelul conducerii centrale a PNŢCD şi am continuat activitatea locală de organizare anunţată cu ceva vreme în urmă. Care este situaţia actuală a PNŢCD Alba? Cum vă poziţionaţi, în raport cu situaţia existentă la nivel central şi naţional?
PNŢCD Alba este în continuare într-un proces de reorganizare. Vin membri noi, avem un plan de dezvoltare pe o perioadă să o numim medie şi îndepărtată, cu obiective locale bine stabilite şi sperăm şi în revigorarea fermă a structurii naţionale, de care avem atât de mare nevoie. Atât ca sprijin politic, cât şi ca semnal de coerenţă şi seriozitate pe care oamenii îl aşteaptă de la noi.
Ce intenţionaţi să întreprindeţi pe plan local, pentru scoaterea din „adormire” a PNŢCD şi readucerea sa în actualitate pe eşichierul politic?
Obiectivele noastre sunt clare şi bine stabilite. Pe lângă munca de consolidare pe plan local şi judeţean a partidului, am fixat linii generale de dezvoltare şi încercăm să stabilim şi acţiuni concrete prin care să arătăm că suntem interesaţi să identificăm problemele şi să căutăm rezolvarea lor. Unul dintre ţelurile noastre este acela de a participa la alegerile locale din 2012 cu liste complete.
Cum priviţi în momentul de faţă situaţia administrativă şi economică a municipiului Alba Iulia, respectiv a judeţului Alba?
Nu cred că situaţia economică a municipiului Alba Iulia şi cea a judeţului Alba este una tocmai fericită la momentul actual. Asta dacă ne uităm, în linii mari, numai la rata crescută a şomajului, la investiţiile destul de puţine care s-au făcut ori la calitatea precară a infrastructurii. Cred că avem, totuşi, un mare noroc prin faptul că la Alba Iulia este „inima” Regiunii de Dezvoltare 7 Centru şi de aici se redirecţionează programe şi fonduri importante. Însă fără măsuri concrete venite din partea autorităţilor locale, mă tem că situaţia precară în care ne aflăm nu ne va salva.
Ce aţi face dacă aţi fi în postura de a ocupa un post important în administraţia locală?
Privesc municipiul Alba Iulia din cel puţin două perspective: prima perspectivă ar fi cea geografică, Alba Iulia fiind situată în centrul ţării, la confluenţa a trei râuri şi la intersecţia a două drumuri naţionale importante. Va fi situată între două autostrăzi, cea mai apropiată la Sebeş, important culoar european, poziţie privilegiată care trebuie exploatată la maxim din punct de vedere economic. A doua perspectivă ar fi cea istorică: Unirea de la Alba Iulia este prezentă în conştiinţa tuturor românilor, istoria oraşului trebuie exploatată la maxim şi totuşi abia după 20 ani se redă oraşului şi întregii ţări Cetatea Alba Carolina. Într-adevăr, este vorba de un proiect de reabilitare extraordinar prin viziunea şi munca Grupului de Restaurare „Corint”. E cunoscută, cred, pentru mulţi preocuparea domnilor Sabău pentru istorie, detaliu şi perfecţiune, iar rezultatele încep să se vadă. Dincolo de ceea ce înseamnă Alba Iulia, trebuie să ştiţi că am umblat destul de mult prin judeţ. Drumurile sunt refăcute în marea lor majoritate, au apărut diverse manifestări de promovare a diferitelor zone, iar turismul montan a început să se dezvolte. Cu toate acestea, se pot face lucruri mai multe. Una dintre marile mele dezamăgiri este aceea că deocamdată nu se pune prea mare accent pe un turism curat, ecologic. Aici mă refer în mod direct la sursa de poluare pe care o reprezintă chiar pensiunile din zona montană, care, am observat eu, nu au pus la punct un sistem adecvat de colectare a deşeurilor. Pe de altă parte, există o lipsă de unitate în arhitectura pensiunilor montane, care ar trebui să se integreze fiecare într-un specific local unitar.
Nu vă temeţi că ideile dvs. vor fi însuşite de adversarii politici?
Dacă ideile noastre sunt considerate bune şi vor fi preluate de adversarii politici, cu atât mai bine pentru toată lumea. Oamenii ar deveni mai fericiţi şi noi am avea mai puţin de lucru. Deocamdată, ţara este într-o situaţie extrem de delicată. Nu putem spune când va ieşi România din criză... eu cred că abia acum conştientizăm cu adevărat cât de grave sunt lucrurile. În ceea ce mă priveşte, ca medic care vede zilnic zeci de oameni aflaţi în situaţii de viaţă şi de moarte, consider că oamenii puternici, echilibraţi, găsesc întotdeauna resurse în a depăşi momentele dificile. România trebuie să îşi adune forţele şi să îşi aleagă cei mai buni oameni care să o conducă. Acum este cel mai bun moment pentru ca orgoliile, frustrările, ura şi interesele mărunte să fie lăsate la o parte. Unitatea în faţa greului este singura noastră şansă. Sincer, cred că nu este momentul criticilor, ci al ideilor salvatoare, lăsând la o parte interesele de moment. Nu putem îngropa o naţie întreagă de dragul de a şterge un partid sau altul de pe scena politică.
Cum apreciaţi prestaţia preşedinţilor pe care România i-a avut după 1989?
România a avut parte de trei preşedinţi după perioada de tristă amintire comunistă şi dictatură ceauşistă. Primul preşedinte, comunist declarat, a blocat ţara în violenţă, diversiune, lupte de stradă timp de mai bine de 6 ani. Al doilea a pornit cu o imagine populistă, şi, după ce era să fie sufocat de simpatia propriului popor, a uitat de unde pleacă şi a întors spatele, trădându-i practic şi pe cei care l-au susţinut şi propulsat, dar şi pe cei pe care ar fi trebuit să-i susţină. Al treilea s-a declarat preşedinte-jucător şi joacă atât de tare încât România ultimilor ani se scaldă în scandaluri politice penibile, în instabilitate şi în frică. Criza morală e totală. Preşedintele ţării este totuşi preşedintele tuturor românilor, nu al vreunui partid anume, şi ar trebui să fie un garant al stabilităţii politice, al liniştii şi bunăstării oamenilor pe care îi reprezintă.
Comments (13)
Joomla components by Compojoom
|
| Ultima actualizare în Vineri, 10 Septembrie 2010 18:43 |
| Mihai Răzvan Ungureanu, noul prim-ministru al României |
|
Noul prim-ministru, desemnat de Traian Băsescu, Mihai Răzvan Ungureanu, „trebuie să respecte obligațiile asumate cu instituțiile europene”. Citeşte mai departe... |
| Acțiuni preventive în unitățile sanitare |
Pe data de 6 februarie 2012, are loc la Consiliul Județean Alba, o ședință între directorii de spitale din județul Alba, Direcția de Sănătate Publică Alba, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ( ISU ) Alba și Serviciul de Ambulanță. Citeşte mai departe... |
| Cotidianul Albaiulianul vă prezintă amplasarea radarelor poliţiei rutiere în data de 06.02.2012 |
|
Poliţia română are amplasate radarele din judeţul Alba în data de 06.02.2012 în urmatoarele locaţii: DN1 – Aiud – Inoc – limită jud.Cluj, DN1 – Galda deJos- Teius –Aiud – DN 1 Citeşte mai departe... |
| Florin Roman: Hava-Dumitrel-PDL sunt demolatorii sportului din Alba şi risipitorii banilor publici ce trebuiau să meargă spre performanță! |
Sportul din judeţul Alba şi din municipiul Alba Iulia este folosit de peste 10 ani ca unealtă electorală şi ca puşculiţă electorală de către cuplul Hava-PDL şi ceva mai recent şi de către Dumitrel-PDL la Consiliul Judeţean. Când echipele de fotbal, mai de mult, sau de baschet, cum e cazul acum, au succes, Hava şi Dumitrel vin repede să se tragă în poză, să profite la imagine. Când echipele mai au şi probleme cum e firesc în viaţa unui club, aceştia fug de rup pământul, taie finanţările şi uită ce „fani” erau odată. Citeşte mai departe... |
| UPDATE: Ioan Rus, noul Decan al Baroului Alba |
|
În urma Adunării Generale a Baroului Alba, în funcția de decan a fost ales avocatul Ioan Rus. Vă reamintim că pentru această funcție au fost patru candidaturi, în urma alegerilor fiind nominalizat cel amintit anterior. Citeşte mai departe... |
| Alegeri în Baroul Alba |
Astăzi, 3 februarie 2012, au loc alegeri la Baroul Alba. La această Adunare Generală se vor alege noi consilieri, cenzori, conducători ai Comisiei de Disciplină, și Delegați pentru Congres. Citeşte mai departe... |
| VEZI: Locurile de munca vacante în Judeţul Alba |
|
Locuri de munca vacante în Judeţul Alba Citeşte mai departe... |
| “ALEARGĂ PENTRU SĂNĂTATE” cu profesorul de sport Daniel Petric |
|
Îmi amintesc de vârsta copilăriei, nu nostalgic, ci pentru a-mi da seama de valoarea pe care o acordam practicării sportului. Fotbalul din curtea școlii și miuța din fața blocului erau singurele care se practicau (mă refer la sportul de masă, un la cel de performanță). Lucrurile nu s-au schimbat prea mult, iar dacă ne referim la alergat, această practică nu face parte din obiceiurile noastre. Citeşte mai departe... |
| În primăvară, se inaugurează noul Bazin Olimpic din Alba Iulia! |
|
Anul trecut, în iulie 2011, lucrările de reabilitare a Bazinului Olimpic din Alba Iulia, trebuiau să fie terminate. Însă, lucrările au fost oprite din cauza unor probleme neprevăzute apărute pe acoperișul clădirii. Grinzile de pe acoperiș au putrezit din cauza umidității și a infiltrațiilor, cerându-se noi expertize tehnice, care au durat câteva luni. Citeşte mai departe... |
| Grisi Plus, un nou proiect de cooperare interregională |
În data de 9 februarie 2012, va avea loc la Toulouse, în Franța, Conferința internațională cu titlul ”Cum poate contribui geomatica la dezvoltarea politicilor de dezvoltare a zonelor rurale”. Această conferință are ca scop lansarea oficială a proiectului GRISI PLUS - Geomatica şi Soluţii Informatice pentru Zonele Rurale, proiect ce are ca obiectiv îmbunătățirea nivelului de atractivitate economică a zonelor rurale din toată Europa, prin utilizarea informațiilor de tip geografic a sistemelor și aplicațiilor informatice specifice geomaticii. Citeşte mai departe... |
| Gheorghe Rotar - Caractere la vedere: Fabula Legilor |
|
FABULA LEGILOR Într-o comună de la munte, Având ţăranii capre multe, A dat primarul un edict Cu menţiunea “Foarte strict”, Să fie caprele legate În nici un chip a fi lăsate Să mai umble-aşa hai-hui, Să strice pomii orşicui. Citeşte mai departe... |
| Spectacol în scop caritabil la Alba Iulia |
În data de 3 februarie 2012, începând cu ora 19:00, la Teatrul de Păpuși Prichindel, va avea loc un spectacol caritabil, pentru Ana Maria Salcu, o tânără talentată de la Liceul de Muzică și Arte Plastice din Alba Iulia, care este grav bolnavă. Acest spectacol se înscrie în ediția a III-a a recitalului de muzică folk ”Ritmuri de iarnă”. Prețul unui bilet este de 5 lei, toate încasările urmând a fi donate în scopul precizat. De asemena, va avea loc și o tombolă, cu premii surpriză. Pe scena teatrului vor evolua: Citeşte mai departe... |
| Un ger cumplit în Alba Iulia și în România! |
|
Meteorologii anunță că până în data de 3 februarie, vom îndura gerul năpraznic de afară. În Transilvania, dar și în alte zone ale țării s-a emis cod portocaliu de frig și ninsori. Astăzi, 1 februarie 2012, în Alba Iulia, termometrele indică aproximativ -12 grade Celsius. Citeşte mai departe... |
| Smiley, live la Alba Iulia, vineri, în Club “Stage”! |
|
Seria petrecerilor din Alba Iulia în Club “Stage” continuă şi în acest weekend, mai exact vineri, 17 februarie 2012. După venirea artistului hip-hopper Grasu XXL în Alba Iulia de acum câteva zile, oraşul Alba Iulia este din nou “colindat” de un alt artist în mare vogă. Citeşte mai departe... |
| Primul amical pentru F.C. Unirea Alba Iulia! |
|
Divizionara secundă F.C. Unirea Alba Iulia va susţine astăzi (n.a. miercuri 1 februarie), prima partidă amicală din acest an. Partenera de joc a uniriştilor va fi formaţia din eşalonul terţ, F.C. Zlatna. Pentru confruntarea amicală de astăzi tehnicienii celor două combatante vor dispune de următorii jucători: Citeşte mai departe... |
radule,suntem aici linga tine.Noi nu facem galagie,suntem ca si tatal tau oameni cu bun simt.am inteles mesajul.in 2012 venim in tara si te votam.20 de romani din alba iulia am jurat in seara asta la milano ca vom fi acolo.