Items filtered by date: Thursday, 26 March 2020 - Like - stiri Alba Iulia

Informare COVID – 19 – Grupul de Comunicare Strategică, 26 martie, ora 13.00

În cursul acestei dimineți, în România au ajuns 45 de tone de echipamente medicale din Coreea de Sud, cu o aeronavă a NATO. Cele 100.000 de combinezoane de protecție, achiziționate de România, prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, vor fi alocate în funcție de nevoi, personalului medical din Ministerul Sănătății și echipajelor operative ale Ministerului Afacerilor Interne. 

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 548 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 14 persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până astăzi, 26 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.029 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.029 de persoane confirmate pozitiv, 94 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 28 la București, 6 la Craiova, 5 la Constanța, unul la Cluj și unul la Iași). 

Până astăzi, 17 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău și Timișoara, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 123 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Una dintre persoanele diagnosticate cu COVID-19 este jandarm la Direcția Generală de Jandarmi  a Municipiului București, care a contactat virusul în cadru familial. La nivelul unității au fost luate de urgență toate măsurile necesare referitoare la izolarea, atât a jandarmului în cauză, cât și a celor cu care a intrat în contact, conform procedurii anchetei epidemiologice, încă din faza în care era doar suspect.

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 7 ani și 87 de ani.

La ATI, în acest moment, sunt internați 29 de pacienți, din care 23 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 6.151 de persoane. Alte 110.042 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate  15.998 de teste, din care 823 în unități medicale private. 

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.482 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 10.024 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 183 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 1.883 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină. 

De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 59 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 44 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 3 în Franța și câte unul în Tunisia, Irlanda, Marea Britanie și Luxemburg. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 11 cetățeni români aflați în străinătate, 8 în Italia, 2 în Franța și unul în Marea Britanie, au decedat.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp. 

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 25 martie 2020, au fost raportate 204.930 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.  

ŢARA

CAZURI CONFIRMATE

DECEDAȚI

VINDECAŢI*

Italia

69.176 (+5.249)

6.820  (+743)

9.362   (+1.036)

Spania

39.673 (+6.584)

2.696  (+514)

5.367   (+1.573)

Franţa

22.302 (+2.446)

1.100   (+240)

3.907    (+619)

Germania

31.554 (+2.342)

149     (+23)

3.547    (+257)

Regatul Unit

8.077   (+1.427)

422    (+87)

140   

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)  

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 25 MARTIE 2020

CAZURI CONFIRMATE

DECEDAȚI

VINDECAȚI*

 

416.916 (+38.875)

  18.565 (+2.200)

114.911  (+6.282)

 

 *conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE - https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 24-25 martie

Grupul de Comunicare Strategică

 

 

 

 

Read more...

Actualizarea MODELULUI declarației pe proprie răspundere

Vă semnalăm actualizarea MODELULUI declarației pe proprie răspundere, accesibil pe pagina https://stirioficiale.ro/, care a fost simplificat în privința datelor care necesită a fi completate. 

Documentul poate fi redactat/completat de pe PC/laptop în câmpurile predefinite, în formatul PDF, necesitând ulterior tipărirea și semnătura olografă a titularului. 
• Declarație pe proprie răspundere 
• Adeverință angajator

De asemenea, documentul poate fi tipărit și completat olograf („de mână”) în câmpurile predefinite, necesitând totodată semnătura olografă a titularului. 

Totodată, reamintim faptul că declarația pe proprie răspundere poate fi redactată integral olograf, cu preluarea tuturor elementelor din modelul declarației pe proprie răspundere pus la dispoziție. 

Precizăm faptul că orice alte inițiative de a dezvolta platforme electronice folosite pentru completarea declarațiilor pe proprie răspundere/adeverințe de angajator NU beneficiază de acordul autorităților guvernamentale și nu se realizează în colaborare cu acestea. În acest sens, avertizăm asupra riscului folosirii, în mod nejustificat, a unor astfel de instrumente electronice pentru prelucrarea și folosirea fără drept a datelor personale. 

În privința prezentării declarației pe proprie răspundere/adeverinței eliberată de angajator personalului abilitat să verifice documentele, de pe dispozitive electronice (conform art. 4, alin 4, din Ordonanța Militară 3/2020), precizăm că aceasta se va realiza în sensul prezentării fotografiei documentului menționat, pe care trebuie să figureze semnătura olografă a titularului (declarația pe proprie răspundere) sau autentificarea angajatorului (adeverința angajator).

Persoana va prezenta declarația pe proprie răspundere/adeverința de la angajator împreună cu actul de identitate, pe care personalul abilitat cu verificarea acestora le va putea fotografia. 

Grupul de Comunicare Strategică

 

 

 

 

Read more...

Ministrul Sănătății și-a dat demisia. Nelu Tătaru, interimar

Ministrul Sănătății, Victor Costache, și-a dat demisia, au declarat pentru HotNews.ro, surse oficiale.

În locul său ar urma să vină Nelu Tătaru, secretar de stat în MS.

Se pare că acesta va fi subiectul abordat de premierul Ludovic Orban în cadrul declarației de presă pe care o va avea la ora 10.30, notează Știripesurse.ro.

 

 

 

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686