Soarta școlilor, decisă la sfârșitul lui august

O decizie privind redeschiderea unităților de învățământ din septembrie, odată cu noul an școlar, va fi luată la sfârșitul lunii august, în funcție de evoluția pamdemiei de COVID-19, afirmă ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. El spune că scenariile autoritățile sunt "de la cele mai sumbre, până la cele adaptate", scrie Hotnews.ro.

Nelu Tătaru a declarat, la Digi 24, că în gestionarea pandemiei ]n perioada verii se va face prin evaluări pentru fiecare etapă, iar în funcție de rezultatele acestora, autoritățile vor ști ce măsuri trebuie să ia în septembrie, atunci când va începe noul an școlar.
Ministrul Sănătății a spus că deciziile cu privire la redeschiderea ș colilor vor fi luate spre sfârșitul verii. El a precizat că există un grup de lucru la Ministerul Educaţiei, sub conducerea vicepremierului Raluca Turcan, care va pregăti măsuri pentru gestionarea începutului anului şcolar.
"Eu am spus încă de la început: ne vom gestiona perioada de vară, vom evalua fiecare etapă, iar în apropierea lunii septembrie vom vedea și cum prognozăm o următoare perioadă, inclusiv începutul anului şcolar. De o săptămână și jumătate, sub coordonarea vicepremierului Raluca Turcan, este o comisie mixtă cu Ministerul Sănătății, Ministerul Educaţiei, anumite direcții, care pregătesc reînceperea anului școlar. Avem scenarii de la cele mai sumbre, până la cele adaptate”, a spus Nelu Tătaru.
Întrebat care ar fi recomandarea sa în acest moment, Nelu Tătaru a spus că sfatul lui ar fi unul precaut.
"În acest moment, pentru toată lumea, înseamnă să ne revenim, să respectăm... Nu mă gândesc (la începerea școlilor - n.r.), noi adaptăm evoluția. La apropierea începutului anului școlar, să spunem sfârșitul lunii august, o să spunem ce putem să facem în 15 septembrie sau cum suntem. Pregătim acest moment, cu tot ce înseamnă măsuri. Sfatul ar fi cel precaut. Noi acum avem de gestionat o a doua cocoașă a acestui primului moment pandemic. Ne-am bucurat un pic cam devreme, am trecut-o în alt registru un pic cam devreme”, a explicat Nelu Tătaru.
El a avertizat că în cazul unei creșteri exponențiale a cazurilor comunitare de COVID-19, ar putea fi amânate alte m[suri de relaxare așteptate, cum ar fi redeschiderea restaurantelor, a piscinelor, a teatrelor, cinematografelor, stadioanelor pentru public.

HotNews.ro

 

 

 

 

Read more...

Valabilitatea cardurilor de sănătate a fost PRELUNGITĂ cu șapte ani de zile

E anunț de ultimă oră de la CNAS, pentru toți românii care au asigurare medicală de sănătate. Valabilitatea cardurilor de sănătate emise până în 31 decembrie 2014 se prelungește cu 7 ani, a anunțat, vineri, Casa Națională de Asigurări de Sănătate. În acest fel, se fac economii de până la 30 de milioane de euro, potrivit CNAS, conform Mediafax, citat de Știripesurse.ro.

Conform unui comunicat al CNAS, Guvernul a aprobat o Hotărâre care prevede că, începând cu luna iulie 2020, se generează și se rescriu noi certificate digitale pentru cardurile naționale de asigurări de sănătate emise până la data de 31 decembrie 2014. Termenul de valabilitate al acestor carduri este de 7 ani de la data rescrierii certificatului.

Această reglementare vine în contextul în care valabilitatea ar fi expirat în anul 2020 pentru aproximativ 4,2 milioane de carduri, urmând ca în anul 2021 să expire alte 10 milioane de carduri.

„Soluția de prelungire a certificatelor inscripționate pe cardurile naționale va face economii substanțiale, de peste 30 de milioane de euro, binevenite în perioada dificilă pe care o traversăm, în care există o presiune financiară suplimentară în sistemul de sănătate determinată de pandemie”, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS.

Costurile acestei soluții sunt în valoare de aproximativ 550 de mii de lei, față de 165,4 milioane de lei, cât ar fi costat retipărirea a 14,2 milioane de carduri de sănătate.

„Scrierea noului certificat pe CIP-ul cardului se va face în mod automat. La nivelul aplicației furnizorului de servicii medicale, în momentul introducerii cardului în cititor, sistemul va detecta certificatul expirat și îl va înlocui fără nicio intervenție a furnizorului”, a mai transmis CNAS.

Știripesurse.ro

 

 

 

 

Read more...

AVERTISMENT al medicului Adina Alberts vizând pâinea

Medicul Adina Alberts atenționează că fiecare român consumă anual cica 100 de kg de pâine periculoasă. Asta pentru că o bună parte din pâinea din comerț e aditivată cu substanțe periculoase, relatează Știripesurse.ro.

Românii sunt cei mai mari consumatori de pâine din Europa, consumând aproape o pâine pe zi. Și, mai multe de o tremie din această pâine este făcută din materie primă “îmbogățită” cu aditivi, emulgatori, acidifianți și agenți de înălbire precum Clorul, Peroxidul de acetonă sau Peroxid de benzoil.

O bombă chimică fără doar și poate!

De departe cea mai surprinzătoare substanță care se găsește în pâinea de zi cu zi este Azodicarbonamida, cunoscută și ca ADA, ADCA sau azoformamidă.

Despre ADA e bine să știți că este un compus chimic de culoare galbenă, un praf inodor. I se mai spune „substanță chimică tip covoraș de yoga” (lb En. Yoga Mat) datorită utilizării sale pe scară largă în materialele plastice spumate.

ADA este cel mai utilizat agent de maturizare al făinei de grâu și are rol de creștere a volumului și de îmbunătățire a texturii miezului.

Cu cât făina de grâu este de o calitate mai redusă, cu atât este nevoie de ADA în cantitate mai mare pentru a obține o pâine pufoasă, crescută, aspectuoasă.

Despre ADA mai trebuie să știți că:

•se introduce în făină chiar de la moară;

•este adăugată în cantități mai mari la produsele de panificație congelate;

•acest adaos în pâine determină apariția ETIL CARBAMATULUI, o substanță cancerigenă care se găsește în cantități proporțional mai mari cu cât s-a adăugat mai mult ADA. Toxicitatea acestuia crește și mai mult dacă pâinea este prăjită.

Vă mirați cum de producătorii de panificație care otrăvesc cel mai sfânt aliment sunt încă liberi să umple piața cu pâine cu aditivi?

Asta pentru că legea PERMITE!

Iată ce spune legea:

Normele privind folosirea agenţilor de maturizare şi de albire prevăd următoarele:

• orice făină, în afară de făina integrală, poate conţine una sau mai multe din substanţele următoare: acid ascorbic, bromat de potasiu, persulfat de amoniu, persulfat de potasiu, fosfat monocalcic, dioxid de clor (cu conţinut volumic de maxim 20 % clor), azodicarbonamidă, peroxid de acetonă;

• orice făină, în afară de cea integrală, poate conţine peroxid de benzoil;

• orice făină, în afară de cea integrală, destinată preparării biscuiţilor şi produselor de patiserie poate conţine clor.

Astfel că atât timp cât legea permite asemenea toxine în compoziția pâinii din comerț, dacă vrem să rămânem sănătoși, nu ne rămâne decât să ne cumpărăm făină organică și să ne preparăm pâinea în casă.

#SanatateaTAPrioritateaMEA", scrie Adina Alberts pe Facebook.

Știripesurse.ro

 

 

 

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed