Items filtered by date: Wednesday, 08 February 2023 - Like - stiri Alba Iulia

Primii artiști la Neversea 2023

ALOK, MORTEN, DON DIABLO, SALVATORE GANACCI, TIMMY TRUMPET ȘI DUO-UL SOFI TUKKER VOR AJUNGE LA VARĂ LA FESTIVALUL NEVERSEA

 

 

Unul dintre cei mai excentrici DJ-i din line-up-ul de festivaluri, SALVATORE GANACCI, se întoarce pe scena principală a festivalului Neversea. În 2019, artistul și-a făcut puternic simțită prezența prin show-ul său original și promite că în 2023 îi va purta pe fanii festivalului într-un carusel de emoții și adrenalină. 

 

Peste 5 luni pe scena principală a Neversea, fanii se vor bucura de cea mai tare combinație: Timmy Trumpet și cea mai puternică trompetă din mainstage-ul unui festival. Primul val de artiști este completat și de Alok, Don Diablo, Morten, SOFI TUKKER, Grasu XXL Live, Nicole Cherry, Rareș x Adi Istrate x Erika Isac, Spike Live și Ștefania, care vin la a cincea ediție a celui mai mare festival de pe o plajă din Europa, care va avea loc în perioada 6-9 iulie, în Constanța, pe plaja Neversea. 

 

CEL MAI URMĂRIT DJ DIN LUME, PE SOCIAL MEDIA, URCĂ PE MAINSTAGE-UL NEVERSEA

 

Pentru prima dată pe scena principală a festivalului Neversea va urca ALOK, DJ-ul numărul 4 în lume. Este unul dintre artiștii care a reușit să-și construiască o carieră impresionantă, ocupă locul 4 în clasamentul realizat anual de publicația DJ Mag și are o comunitate uriașă de fani în întreaga lume, cu peste 50 de milioane de urmăritori pe rețelele sociale.

 

Este filantrop și e implicat în problemele legate de schimbările climatice, de protejare a mediului și a comunităților indigene și este unul dintre cei mai iubiți DJ-i în Brazilia, iar acest lucru a fost demonstrat încă o dată în cadrul petrecerii de final de an, care a avut loc în Fortaleza, Brazilia. 1,2 milioane de oameni au celebrat intrarea în noul an alături de Alok și invitații săi. 

 

Brazilianul își continuă călătoria în 2023 prin lumea muzicii dance cu lansarea unei noi producții intitulate ,,Work With My Love”, la care a colaborat cu britanicul James Arthur. Piesele lansate de Alok au peste 3 miliarde de stream-uri pe platforma Spotify, iar în această vară se vor auzi și la Neversea. 

 

MORTEN este considerat unul dintre cei mai bine cotați producători/DJ-i din noul val, este de origine daneză și în luna iulie ajunge pe mainstage-ul festivalului Neversea.

A cunoscut o ascensiune extraordinară datorită colaborării cu David Guetta în cadrul proiectului Future Rave, o marcă de sunet în zona de cultură dance. 2019 a fost anul în care muzica electronică s-a reinventat odată cu apariția acestui proiect. În 2021, Morten a marcat cea mai puternică nouă intrare în Top 100 DJ Mag, direct pe locul 39. 

 

Olandezul DON DIABLO este unul dintre artiștii care nu cunoaște cuvântul ,,limită”, este artistul despre care se spune că trăiește în viitor. Șeful Hexagon a reușit să vândă primul concert NFT din lume, ,,Destination Hexagonia” cu o sumă uriașă – 1,2 milioane $, a urmat proiectul ,,HΞXHIBIT III” – o colecție digitală care are corespondență în lumea reală. Această operă digitală a fost vândută unui muzeu care deține opere originale ale unor mari artiști precum Andy Warhol, Keith Haring sau Jean-Michel Basquiat. Opera lui Don Diablo a fost achiziționată cu suma de 1.2 milioane dolari, fiind pentru prima dată în istorie când o operă de artă în format fizic este atașată unui NFT. În 2022, a avut o expoziție specială, ,,Endless Voyage by Don Diablo”, deschisă la Jasky Gallery în Amsterdam. 

 

DON DIABLO a fost invitat să participe la Stream to Regreen, eveniment organizat de Națiunile Unite în cadrul programului pentru protejarea mediului înconjurător (United Nations Environment Program), alături de Papa Francisc, Angela Merkel (fostul Cancelar al Germaniei), Antonio Guterres (Secretarul General al Națiunilor Unite), Gisele Bündchen (Ambasador UNEP Goodwill & Supermodel) și Dr. Jane Goodall (Mesagerul pentru pace al Organizației Națiunilor Unite). 

 

Olandezul a fost invitat să deschidă  Bienala Internațională de Artă din Veneția, alături de DRIFT în primul eveniment indoor realizat cu ajutorul dronelor. Pe Spotify, Don Diablo are peste 6,67 milioane de accesări pe lună. În această vară, artistul revine pe scena principală a festivalului Neversea.

 

Dacă spui doar excentric nu e de ajuns, pentru că e aproape imposibil să-i descrii aparițiile live. SALVATORE GANACCI este acel DJ care iese din ceea ce înseamnă convențional. A lansat piese la care a lucrat cu Sanjin și Jillionaire de la Major Lazer, iar clip-ul oficial pentru ,,Money in my mattress”, o producție lansată împreună cu Trinidad James, a fost considerat de MTV ca fiind ,,cel mai ciudat lucru la care să te uiți toată ziua”.

 

A urmat colaborarea cu Tujamo pentru "Jook It", iar în 2019 a lansat cu label-ul Owsla, deținut de Skrillex, single-ul ,,Horse”. Ganacci reușește să atragă publicul într-un mod aparte, aparițiile live ale suedezului au devenit virale pe platformele de social media. Jurnaliști de la Billboard, Mixmag și New Musical Express au scris editoriale despre set-urile live ieșite din comun ale lui Ganacci. 

 

Duo-ul de origine americană SOFI TUKKER ajunge pentru prima oară pe scena principală a festivalului Neversea. Sophie Hawley-Weld și Tucker Halpern sunt cunoscuți în toată lumea pentru producțiile care au ca temă unitatea, empatia și libertatea, teme care se regăsesc și succesele de chart ale celor doi artiști: ,,Drinkee”, ,,Best Friend” sau ,,Purple Hat”. Pentru single-ul ,,Drinkee” au fost nominalizați la premiile Grammy, iar albumul „Treehouse” a avut o nominalizare la categoria Best Dance/Electronic Album.

 

În perioada pandemiei, când cultura dance s-a mutat în livestreaming, SOFI TUKKER au ocupat locul doi în clasamentul celor mai urmăriți artiști din 2020, acela fiind și momentul în care au pus bazele unei comunități vibrante de fani la nivel global.

 

SOFI TUKKER au lucrat cu Alok și Inna pentru ,,It Don’t Matter”, single care le-a adus locul 27 în Billboard Hot Dance/Electronic Songs chart, iar pe Spotify are peste 81 de milioane de ascultări. 

 

Colaborarea cu Gorgon City pentru uriașul succes ,,House Arrest” a pus în valoare latura underground a celor doi membri SOFI TUKKER. Piesa a intrat în seturile marilor DJ de la Armin van Buuren, Oliver Heldens, Tiësto, Kryder, EDX până la Pete Tong și Alison Wonderland și a fost un hit la posturile de radio din lume. 

 

În luna aprilie a anului trecut duo-ul și-a lansat cel de-al doilea album de studio intitulat ,,Wet Tennis”. Titlul acestui material e un acronim: When Everyone Tries to Evolve, Nothing Negative Is Safe și are la bază sentimente și trăiri pozitive, energie frumoasă, toate acestea se regăsesc și în aparițiile live ale celor doi membri SOFI TUKKER.

 

TIMMY TRUMPET înseamnă nebunie pe mainstage și în această vară revine la Neversea. Este singurul DJ din lume care, în 2019, a scris istorie: a pus muzică pentru 22 de secunde în stare de imponderabilitate, gravitație zero - a plutit la propriu, în cadrul unui program derulat cu Agenția Spațială Europeană și germanii de la BigCityBeats. 

 

Trumpet, australian la origini, este frumosul nebun al sound-ului big-room, care generează delir la mainstage cu o combinație de progressive house dinamic și instrumentul pe care-l adoră, trompeta, la care cântă de la vârsta de 4 ani. 

 

A intrat la Conservator în Sydney, dar a fost exmatriculat pentru o farsă, a continuat studiile la o școală publică și și-a descoperit interesul pentru muzica dance. E un tip cu o energie ireală și de aceea a tot experimentat până în 2001, când a descoperit combinația ideală: DJ-ing-ul și trompeta. 

La finalul lui 2019, Trumpet s-a implicat activ în strângerea de fonduri pentru victimele incendiilor devastatoare din Australia, a avut un show live sold-out la Sydney Opera House. A colaborat cu toată lumea, a lansat piese cu Armin van Buuren, Dimitri Vegas & Like Mike, Hardwell, NERVO, KSHMR, Steve Aoki. 

 

Mainstage-ul festivalului Neversea va oferi fanilor concerte live cu nume mari din muzica românească: Grasu XXL, Nicole Cherry, Rareș x Adi Istrate x Erika Isac, Spike Live și Ștefania. 

 

UNII DINTRE CEI MAI ÎN VOGĂ ARTIȘTI AI MUZICII TRAP PE SCENA THE ARK

 

Scena ARK prezintă în 2023 cele mai cunoscute nume din trap, hip-hop, trip-hop și dubstep: Amuly, Azteca, Berechet, Dub FX & Woodnote, Gheboasa, Ian, IDK, Killa Fonic, Macanache, Marko Glass Ft. BVCOVIA, M.G.L., Nane, OG Eastbull, Oscar, Paraziții, Petre Ștefan, Phunk B, Puya, Rava, Șatra B.E.N.Z., Specii și Yny Sebi. Alți artiști vor fi anunțati în perioada următoare.

 

ABONAMENTE LA PREȚ SPECIAL PÂNĂ PE 11 FEBRUARIE

 

Fanii festivalului pot achiziționa acum abonamente pentru cea de-a cincea ediție a festivalului Neversea începând de la 99 de euro plus taxe pentru General Acces și 209 euro plus taxe pentru VIP. Din 11 februarie, prețul unui abonament General Acces va fi de 109 euro plus taxe, iar cel de VIP de 209 euro plus taxe. 

 

Abonamentele sunt disponibile pe neversea.com/tickets. Festivalul Neversea are loc în perioada 6 – 9 iulie 2023, în Constanța.

Read more...

Cu Orange Love clienții au parte de HBO & HBO Max timp de 6 luni și până la 300 euro bonus de loialitate

Noua campaie Orange Love aduce clienților până la 300 euro bonus de loialitate, divertisment pentru întreaga familie cu HBO și HBO Max inclus timp de 6 luni, până la 23 de canale în limba maghiară, dar și oferte locale exclusive. Toate aceste beneficii vin să întregească experiența pachetelor Orange Love ce oferă  clienților, pe o singură factură, toate serviciile de care au nevoie: voce mobilă, cel mai rapid internet fix prin fibră cu viteze de până la 1800 Mbps și televiziune prin cablu.

Servicii premium într-un pachet complet

Cu Orange Love, clienții se pot bucura acum de calitatea și performanța rețelei Orange într-un pachet complet de servicii, alături de ofertele și bonusurile de fidelitate pe care noua campanie le aduce. De exemplu, pentru a beneficia de cea mai bună experiență în rețeaua Orange, abonații de voce mobilă pot alege pachetul de top cu Fibră 2000 și TV Premium. Astfel, aceștia au parte internet fix cu viteze de download de până la 1800 Mbps, router Wi-Fi 6 inclus, 161 canale TV cu până la 23 de canale în limba maghiară incluse, acces la toate canalele Orange Sport, dar și la HBO și HBO Max timp de 6 luni, totul la prețul de 68 lei/lună (TVA inclus).

În plus, clienții Orange care dețin deja un abonament mobil sau o cartelă PrePay de cel puțin 12 luni pot fi recompensați cu un bonus de loialitate de până la 300 euro. Clienții PrePay sunt eligibili pentru acest bonus, dacă aleg să devină abonați și optează pentru un pachet fix-mobil, Orange Love, în timp ce abonații mobili pot beneficia de acest bonus dacă adaugă și servicii fixe Orange Love ofertei lor. Bonusul poate fi folosit pentru a cumpăra produse din magazinul online Orange, precum: Samsung Smart TV 108 cm de la 4 €/lună, pachet PlayStation 5 Digital Edition de la 15 €/lună sau smartphone Samsung Galaxy A22 5G de la 6 €/lună.

Read more...

Cât și cum se cheltuie banul public pentru iluminatul de sărbători ?

InfoCons a realizat un studiu cu privire la cheltuielile Primăriilor din cadrul reședințelor de județ din România pentru iluminatul festiv din perioada noiembrie 2022 – ianuarie 2023.

Datele relevate sunt următoarele:

- 95,65% din primăriile din cadrul reședințelor de județ din România, au transmis informațiile solicitate

Alocarea financiară aferentă ornamentelor utilizate pentru iluminatul festiv

- 2.894.894,75 lei este suma cea mai mare alocată iluminatului festiv de către Primăria Municipiului Constanța.

- 20.000 lei a fost suma cea mai mică alocată iluminatului festiv de către Primăria Municipiului Miercurea Ciuc.

*costurile includ achizitia/inchirirea ornamentelor, montarea si demontarea acestora

Alocarea financiară aferentă achiziției / închirierii ornamentelor utilizate pentru iluminatul festiv

-2.121.465,12 lei este suma cea mai mare alocată iluminatului festiv de către Primăria Municipiului Constanța.

-20.000 lei a fost suma cea mai mică alocată iluminatului festiv de către Primăria Municipiului Miercurea Ciuc.

Alocarea financiară aferentă închirierii, montării și demontării ornamentelor pentru iluminatul festiv

- 1.665.199,72 lei este suma cea mai mare alocată iluminatului festiv de către Primăria Municipiului Râmnicul Vâlcea.

199.683,9 lei a fost suma cea mai mică alocată iluminatului festiv de către Primăria Sectorului 6 - Parc Marin Preda.

Modalitatea de achiziție a instalațiilor

În total, au fost încheiate 49 de contracte pentru iluminatul festiv.

Acestea au fost distribuite, după cum urmează:

- 38,78% din instalații au fost distribuite prin achiziție directă

- 28,57% din instalații au fost distribuite prin achiziție publică

- 18,37% din instalații au fost distribuite prin contract de concesiune

- 10,20% din instalații s-au folosit de cele aflate pe stoc;

- 4,08% din instalații au fost distribuite prin închiriere;

Costul consumului zilnic de energie aferent instalațiilor

- 180 lei/zi a fost cel mai mic preț plătit de către Primăria Municipiului Alexandria pentru consumul instalatiilor.

- 2.723,91 lei/zi a fost cel mai mare preț plătit de către Primăria Municipiului Brăila

- 39,53% din instituții nu au oferit costul zilnic achitat, deoarece nu au efectuat o contorizare de energie separată pentru instalațiile de iluminat.

- 724,27 lei/zi a fost media cheltuielilor pentru consumul zilnic al instalațiilor în perioada noiembrie -ianuarie 2022 - 2023.

Perioada de funcționare a instalațiilor

- Cea mai lungă perioadă de funcționare a instalațiilor a fost înregistrată în cadrul Primăriei Sector 3 a Municipiului București, între 10.11.2022 – 31.01.2023, respectiv 83 de zile.

- La polul opus, s-a situat Primăria Municipiului Alba Iulia, care a ținut în funcțiune instalațiile numai 26 de zile – între 20.12.2022 - 15.01.2023.

- Primariile Municipiilor Bacău și Timișoara nu au oferit o perioada.

- 44,02 de zile a fost media de utilizare a instalațiilor pentru iluminatul festiv de către Primăriile din România.

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686