Items filtered by date: Wednesday, 06 August 2014 - Like - stiri Alba Iulia

MH17: Expertii internationali au cerut ajutorul localnicilor

Cei circa o sută de experți internaționali însărcinați să recupereze trupurile și efectele personale ale victimelor de la locul prăbușirii avionului companiei Malaysia Airlines în estul Ucrainei au cerut miercuri ajutorul localnicilor, au anunțat autoritățile olandeze, informează AFP.

"Le-am solicitat ajutorul localnicilor pentru găsirea rămășițelor umane și ale efectelor personale ale victimelor", a anunțat Ministerul olandez al Securității și Justiției într-un comunicat, adăugând că au fost distribuite pliante în acest sens.

"Ei vor avea de asemenea ocazia să povestească ce au văzut în catastrofă", a menționat sursa citată.

Eforturile experților olandezi, australieni și malaezieni, prezenți în ultimele zile în jurul satului Rojîpne, de a găsi rămășițe umane în această zonă au fost îngreunate din cauza luptelor care s-au intensificat în ultima vreme.

Șeful misiunii a declarat că "se pare că populația și autoritățile locale au adunat chiar ele numeroase rămășițe umane". "Acest lucru ar putea explica de ce până acum experții au găsit în special doar obiecte aparținând victimelor", a adăugat el.

Peste 200 de sicrie cu rămășițe umane au fost deja trimise în Olanda, însă în zonă există în continuare numeroase rămășițe umane și efecte personale ale victimelor, la aproape de trei săptămâni de la catastrofa aeriană soldată cu 298 de morți, dintre care 193 de olandezi, 44 malaezieni și 28 de australieni.

AGERPRES

 

Read more...

Secretarul general al NATO, asteptat joi in Ucraina

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, este așteptat joi în Ucraina, în contextul unei noi creșteri a tensiunilor privind prezența rusă la frontiera ucraineană, a anunțat miercuri Ministerul Afacerilor Externe de la Kiev, transmite AFP.

Vizita, care are loc la invitația președintelui ucrainean Petro Poroșenko, are îndeosebi ca scop să pregătească o reuniune a unei comisii cu participarea Alianței nord-atlantice și a Kievului, care nu este membră a organizației militare, a menționat ministerul pe contul său de Twitter.

Miercuri, o purtătoare de cuvânt a NATO a subliniat că numărul militarilor ruși de la frontiera ucraineană a crescut de la 12.000 la jumătatea lunii iulie la 20.000, ceea ce creează o 'situație periculoasă', iar NATO se teme ca Rusia să nu folosească 'pretextul unei misiuni umanitare sau de menținere a păcii pentru a trimite soldați în estul Ucrainei'.

Acuzată de Occident că le furnizează arme separatiștilor din estul ucrainean, Rusia a lansat luni manevre militare în apropiere de frontieră. Exercițiile, la care iau parte circa 100 de avioane de luptă, au fost denunțate de către Kiev și Washington ca fiind 'provocări'. În weekend, Anders Fogh Rasmussen a vorbit pe un ton dur de 'agresiunea rusă' din Ucraina, care justifică potrivit lui 'pregătirea de noi planuri de apărare'. O astfel de retorică divizează Alianța, unii dintre membrii ei dorind să evite o precipitare a crizei din partea lui Vladimir Putin, notează AFP.

AGERPRES

 

Read more...

Pacientii din Sierra Leone fug din spitale

Un medic britanic care lucrează în Sierra Leone a descris ororile la care el şi echipa sa au asistat de la izbucnirea epidemiei de Ebola, dezvăluind reticenţa pe care au întâmpinat-o din partea localnicilor, care cred că boala ar fi o conspiraţie a Guvernului, relatează Daily Mail, în ediţia online.

Medicul Oliver Johnson, în vârstă de 28 de ani, alături de o echipă de medici britanici, participa la un proiect de consolidare a sistemului de sănătate în capitala statului, Freetown, în momentul izbucnirii epidemiei de Ebola, şi a decis să rămână şi să facă tot posibilul pentru a ajuta populaţia.

“Eram conştienţi cu toţii de riscuri şi de faptul că trebuia să fim extrem de atenţi. Totuşi, ştiam că dacă purtam echipamentul de protecţie în mod corespunzător şi respectam protocoalele o să fim în regulă”, a explicat el. “Aceasta însă nu lasă loc de eroare – cum ar fi o zgârietură accidentală sau să uiţi să te speli pe mâini”, a adăugat el. “Dar pe măsură ce ne-am obişnuit cu acest lucru, am început să ne relaxăm cu toţii”, a adăugat el, potrivit mediafax.ro.

Medicul a recunoscut însă că purtarea costumelor de protecţie a fost dincolo de orice experimentase echipa anterior. “Am purtat prima dată costumul de protecţie în timpul unei urgenţe, aşa că nu am avut prea mult timp la dispoziţie să mă gândesc la acest lucru”, a declarat el. “Căldura generată de costum devine însă rapid copleşitoare, ochelarii de protecţie ţi se aburesc şi simţi cum sudoarea îţi picură pe dedesubt. Iar mirosul de clor este intens”, povesteşte el.

El afirmă, de asemenea, că a fost şocat de cât de sănătoşi păreau pacienţii înainte să moară şi cât de repede li se agrava starea. “Mulţi bolnavi de Ebola pe care i-am văzut arătau destul de bine şi de sănătoşi, puteau merge până cu puţin înainte să moară”, a adăugat el.

Johnson a descris şi dificultăţile cu care s-a confruntat în această ţară care se recuperează după ani întregi de război civil, deoarece mulţi credeau că boala este o conspiraţie guvernamentală. Teama profundă i-a determinat pe unii bolnavi să încerce să fugă din spital, a povestit el.

“Ebola este o boală nouă în Sierra Leone şi când au apărut primele cazuri, multe persoane au crezut că este o conspiraţie guvernamentală pentru a submina unele grupări tribale, pentru a fura organe sau a obţine bani de la donatorii internaţionali”, a explicat Johnson. “Această legătură a susţinut în mare măsură scepticismul faţă de medicina occidentală şi încrederea în practicile tradiţionale. Rudele nu pot vedea ce se întâmplă cu pacienţii atunci când aceştia sunt izolaţi, aşa că unii se tem că sunt luaţi pentru a fi ucişi de medici”, continuă el. “Aceasta determină uneori pacienții să se opună izolării şi să încerce să fugă sau să fie luaţi de membrii familiilor”, explică medicul.

Read more...

Rusia declara razboi comercial Romaniei?

Rusia a decis miercuri să limiteze importurile de carne de vită din Romania, după ce a descoperit cazuri de îmbolnăvire cu boala vacii nebune. Acesta este cel mai recent episod din seria “razboiului comercial” relansat de Moscova declanșat în urma sancțiunilor impuse pentru implicarea Rusiei în criza din Ucraina, scrie AFP. 

“Din cauza declanșării unei epidemii de encefalopatie spongiformă bovină (boala vacii nebune) la bovinele din regiunea Clujului în Romania începand cu 6 august 2014 sunt impuse restricții temporare asupra exporturilor către Rusia” a vacilor vii, carnii de vita și altor produse asociate, potrivit unui comunicat al Rosselkhoznadzor (autoritatea sanitară din Rusia).

Decizia vine după ce marți președintele Vladimir Putin a ordonat Guvernului să elaboreze măsuri de ripostă la noile sancțiuni europene și americane adoptate săptămâna trecută contra Rusiei, pe care Occidentul o acuză că este implicată în conflictul din estul Ucrainei.

La începutul lunii iunie, România a primit din partea Organizației Internaționale de Epizootii (OIE) certificatul prin care i se recunoaște statutul de țară cu risc neglijabil pentru boala vacii nebune.

România a efectuat analize timp de șapte ani pentru a putea primi acest standard din partea OIE, "standardul de top din cele trei pe care le emite".

Din cele 178 de state membre OIE, doar 25 au standardul de risc neglijabil la fel ca al României, 20 au risc controlat, iar restul țărilor sunt cu risc nedeterminat.

Moscova a fost deseori acuzată că utilizează arme comerciale, în special invocarea de motive sanitare, drept mijloc de presiune diplomatică asupra vecinilor săi.
Rusia a decretat deja vineri un embargo asupra importurilor de fructe și legume provenind din Polonia, motivând că s-a încălcat valabilitatea certificatelor. 

 

Read more...

Victor Ponta saluta adoptarea Acordului de Parteneriat de catre Comisia Europeana

Prim-ministrul Victor Ponta, salută anunțul de astăzi al Comisiei Europene, privind adoptarea Acordului de Parteneriat, ceea ce permite României începerea procedurilor de absorbție a fondurilor europene alocate țării noastre pentru următorii 7 ani.

"Am luat act cu satisfacție și încredere de decizia Comisiei Europene, decizie care reconfirmă parcursul bun pe care România l-a avut în ultimii ani, în ceea ce privește absorbția fondurilor europene. Această decizie confirmă și seriozitatea Guvernului României, care a găsit soluțiile pentru a recupera timpul pierdut de fosta guvernare. Suntem a 11-a țară din cele 28 de țări membre care semnează Acordul de Parteneriat, ceea ce confirmă faptul că, pentru prima dată, după mult timp, România este printre fruntașii statelor UE.

După ce am înregistrat anul trecut o creștere record la nivel european a ratei de absorbție pe fosta execuție bugetară a Uniunii Europene, România este pregătită să înceapă cât mai rapid atragerea fondurilor alocate pentru perioada 2014-2020. 

În perioada de programare 2014 – 2020, România beneficiază de fonduri europene în valoare de aproximativ 43 miliarde de euro, din care aproape 22 de miliarde sunt fonduri de coeziune. Ce înseamnă asta pentru România? Că vom avea mai mulți bani pentru proiecte de infrastructură, pentru proiectele din Sănătate și Educație, pentru proiectele de dezvoltare și modernizare a comunităților locale, pentru a crea locuri de muncă și pentru a recupera decalajele de dezvoltare față de Uniunea Europeană. De asemenea, cca 21 de miliarde euro vor fi folosite, în următorii ani, pentru a susține relansarea agriculturii românești.

Mulțumesc Ministerului Fondurilor Europene, dar și tuturor ministerelor implicate pentru eforturile depuse în această perioadă, într-un context în care au fost spuse multe neadevăruri despre performanța României, chiar de către cei care au adus dezastrul de până în 2012. De asemenea, mulțumesc industriei IT din România, care a avut un rol important în creșterea absorbției fondurilor europene din ultimii doi ani.

Sunt convins că România va performa în noul cadru bugetar european, iar ca dovadă stau rezultatele foarte bune înregistrate în ultimii doi ani", se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.  

Read more...

UNICEF: Aproximativ 400 de copii uciși in Gaza

Aproximativ 400 de copii palestinieni, dintre care peste 70% cu vârste sub 13 ani, au fost uciși și mai mult de 2.700 au fost răniți în ofensiva israeliană declanșată pe 8 iulie în Fâșia Gaza, a anunțat marți șefa biroului UNICEF (Fondul Națiunilor Unite de ajutor pentru copii) în Gaza, Pernille Ironside, estimând că pe copiii din enclava palestiniană îi așteaptă un viitor ''extraordinar de sumbru'', informează Reuters, EFE și Xinhua.

Într-o intervenție telefonică în cadrul unei conferințe de presă organizate la Geneva, Ironside a precizat că un număr impresionant de circa 370.000 de copii din Fâșia Gaza au trecut nemijlocit printr-o experiență traumatizantă și au nevoie urgent de ajutor psihologic și social.

Aproape 1.990 de palestinieni au fost uciși și alți circa 10.000 răniți, în majoritate civili, în ofensiva israeliană din Fâșia Gaza, potrivit unor oficiali din domeniul sănătății din Gaza. În Israel, bilanțul victimelor este de 67 de morți, dintre care doar trei civili, notează Xinhua.

Pernille Ironside a afirmat că ofensiva israeliană, ce a durat aproape o lună, a înrăutățit și mai mult viața — și așa de grea — în Fâșia Gaza, subliniind impactul devastator al distrugerii infrastructurilor, în special disfuncționalitățile din alimentarea cu energie electrică, ce au agravat și mai mult lipsa apei.

Potrivit EFE, dna Ironside a evocat, de asemenea, faptul că 142 de școli din Fâșia Gaza, inclusiv 89 aparținând Agenției ONU de ajutor pentru refugiații palestinieni (UNRWA), au fost avariate de bombardamente israeliene, dintre care trei au fost direct atacate.

''Cum să ne așteptăm ca părinții să aibă grijă de copiii lor și să-i crească într-un mediu pozitiv când ei înșiși se străduiesc să-și mențină echilibrul? Cum poate o societate să facă aceasta? Este o rană foarte, foarte, foarte profundă'', a declarat dna Ironside, amintind că, în enclava palestiniană, cei cu vârste de peste șapte ani au mai trecut prin două ofensive (2008-2009 și 2012), precizează Reuters.

AGERPRES

 

Read more...

Rusia, din nou cu armata la granita Ucrainei

Potrivit unui oficial NATORusia are acum aproximativ 20.000 de soldați de-a lungul întregii granițe de est a Ucrainei. Concentrarea a dus la dublarea efectivelor doar în ultima săptămână, prin adăugarea unui număr de 8.000 de militari celor 12.000 care erau deja în zonă, scrie CNN.
Mișcarea are loc la o săptămână după ce Statele Unite și Uniunea Europeana au sporit sancțiunile economice la adresa Rusiei, din cauza sprijinului acordat de aceasta forțelor separatiste care luptă cu armata guvernamentală ucraineană în regiunile estice Donetk și Lugansk.

În plus, Ministerul rus al Apărării a organizat o săptămână de exerciții militare, în care sunt implicate efective de parașutiști și unități de apărare antirachetă. Exercițiile au loc în regiunea Astrahan, în sudul Rusiei, la aproximativ 800 de kilometri de Ucraina.
Exerciții militare asemănătoare au precedat anexarea Crimeei în luna martie, situație care a escaladat conflictul din estul Ucrainei, după îndepărtarea de la putere a președintelui Viktor Ianukovici.

Oficialul NATO a declarat că forțele rusești de la granița Ucrainei includ un "spectru larg de trupe": infanterie, divizii mecanizate, multe unități de artilerie convențională, baterii antiaeriene, unități ale forțelor speciale și logistice.

"Sunt unități ale armatei regulate, care se pot mișca în câteva ore și pot schimba situația militară de pe teren", a spus oficialul NATO.

Un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, Andriy Lysenko, susține că Rusia a dislocat la granița cu Ucraina 45.000 de soldați, 160 de tancuri și aproximativ 1.360 de blindate, și că au existat 26 de ciocniri pe frontieră numai în ultimele 24 de ore, dintre care 6 au fost atacuri de pe teritoriul rus.

Totodată, Rusia a pregătit 192 de avioane de luptă și 137 de elicoptere miliare, dar și sisteme de artilerie și lansatoare de rachete.

Read more...

Aliatii sa faca mai multe!

Ţările NATO trebuie să intensifice eforturile pentru a contracara acţiunile Rusiei, afirmă secretarul general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen, notând că unele state, inclusiv România, au început să ia măsuri pentru creşterea bugetelor destinate apărării.

“Agresiunea rusă împotriva Ucrainei i-a făcut pe unii să ceară ca Alianţa Nord-Atlantică să fie mai bine pregătită pentru a contracara astfel de atacuri-surpriză. Sunt de acord în totalitate. De la început, eu am catalogat această criză ca fiind un semnal de alarmă pentru Alianţă şi pentru toţi cei angajaţi în favoarea unei Europe nedivizate, libere şi în pace”, scrie Anders Fogh Rasmussen într-un editorial publicat în Financial Times.

“NATO nu este o entitate individuală. Este o alianţă de 28 de naţiuni suverane şi toate deciziile sunt luate prin consens. Uneori, acest lucru poate necesita timp sau poate genera frustrare. Însă, împreună, suntem mai puternici decât fiecare dintre noi individual. Iar acum ne confruntăm cu cea mai mare provocare de la sfârşitul Războiului Rece; mă aştept ca aliaţii să facă mai multe pentru securitatea noastră comună”, adaugă secretarul general NATO.

“Încă de la căderea comunismului, NATO a depus eforturi pentru dialogul cu Rusia, sporind cooperarea şi îndreptându-se spre un parteneriat strategic. Însă reacţia Rusiei a fost să încalce regulile, să alimenteze conflictele în Republica Moldova, Georgia şi Ucraina, să conteste ordinea internaţională axată pe reguli. Separatişti susţinuţi de Rusia sunt implicaţi în pierderea tragică a avionului companiei Malaysia Airlines. Acest tip de comportament a transformat lumea într-un spaţiu mai periculos şi mai imprevizibil”, adaugă Rasmussen.

“NATO a avut o reacţie rapidă faţă de anexarea ilegală şi nelegitimă a Crimeei. Am suspendat cooperarea la nivel practic cu Rusia, păstrând însă deschise canalele de dialog. Am sporit cooperarea cu Ucraina. Am luat imediat măsuri pentru consolidarea capacităţilor de reacţie, mobilizând mai multe nave, mai multe avioane militare, efectuând mai multe exerciţii terestre. Aliaţii din cadrul NATO au dublat prezenţa avioanelor de vânătoare deasupra statelor baltice, lansând zboruri de supraveghere deasupra Poloniei şi României. Am trimis mai multe nave în Marea Neagră şi în Marea Baltică”, aminteşte Rasmussen.

“O Rusie în ascensiune nu este singura provocare cu care ne confruntăm. Avem de-a face cu o serie de crize, începând din nordul Africii până în Orientul Mijlociu şi Caucaz. Astfel că, începând cu apărarea antirachetă, cu intensificarea capacităţilor de supraveghere şi cu exerciţiile comune, aliaţii din cadrul NATO depun eforturi pentru a se asigura că avem ce este necesar pentru a face faţă provocărilor în materie de securitate ale secolului 21 şi pentru a menţine cea mai puternică alianţă militară din istoria omenirii. Când spunem că apărarea NATO se bazează pe principiul «toţi pentru unul şi unul pentru toţi», vorbim serios”, a subliniat Rasmussen.

“Însă optimizarea capacităţii de reacţie necesită resurse şi o puternică voinţă politică. În ultimii cinci ani, aliaţii din cadrul NATO au redus bugetele apărării în medie cu 20%. Rusia a sporit bugetul apărării cu 50%. În timp ce Statele Unite şi unii aliaţi europeni, inclusiv Marea Britanie, au investit semnificativ pentru modernizarea forţelor militare, alte ţări trebuie să intensifice eforturile”, insistă Rasmussen.

“În contextul în care economiile noastre au început să îşi revină, trebuie să inversăm tendinţa de reducere a bugetelor apărării. Acest lucru nu este uşor, dar este esenţial. În mod încurajator, unele ţări – precum Polonia, România şi statele baltice – au făcut deja paşi clari în această direcţie. Mă aştept ca viitorul summit să demonstreze că suntem pregătiţi să investim mai mult pentru a menţine puternice capacităţile noastre”, afirmă secretarul general NATO.

“Acţiunile Rusiei nu trebuie ignorate. Există riscuri la adresa ordinii globale instituite după Războiul Rece. Alianţa Nord-Atlantică este mai necesară ca niciodată. Cu ocazia summitului din Ţara Galilor, suntem determinaţi să arătăm că Alianţa Nord-Atlantică are o atitudine serioasă”, a încheiat Rasmussen.

Conform proiectului de rectificare prezentat de Ministerul român al Finanţelor, fonduri suplimentare de 400 de milioane lei vor fi acordate apărării.

Mediafax

Read more...

Tutunul dauneaza...virusului Ebola!

O companie mica din San Diego asigură un tratament experimental pentru cei doi americani infectați cu virusul Ebola. Medicamentul este produs pe baza de tutun și pare să îi vindece pe cei doi.
Într-un gest neobișnuit de urgentare a accesului la un medicament aflat încă în probe, compania Mapp Biopharmaceutical Inc., care are doar 9 angajați, a trimis medicamentul experiemental Zmapp, pana acum testat doar pe animale infectate, pentru cei doi voluntari americani îmbolnăviți în Africa, scrie Bloomberg.
Medicamentul a fost realizat din plante de tutun în laboratoarele companiei Kentucky BioProcessing LLC, o subsidiară a producatorului de țigări Reynolds American Inc.
Primul pacient, medicul Kent Brantly, a fost transportat din Liberia în Atlanta pe data de 2 august și primește îngrijiri la Emory University Hospital. Nancy Writebol, voluntar, a ajuns marți în Atlanta și este tratată la același spital, potrivit organizației în cadrul căreia lucrează.
Amândoi prezintă semne de însănătoșire, potrivit rudelor și apropiaților. Fiecare dintre ei a primit cel puțin o doza de ZMapp în Liberia înainte să vină în SUA, a declarat Anthony Fauci, directorul Institutului Național pentru Alergii și Boli Infecțioase din SUA.
"Avem un număr foarte mic de doze și nu știm câte sunt necesare", a spus Fauci.

Numărul oamenilor decedaţi după ce s au îmbolnăvit de Ebola se apropie de 900 din luna februarie până acum. 

Simptomele acestei boli sunt înşelătoare, deoarece seamănă foarte bine cu cele ale unei gripe.

Read more...

Un primar din UNGARIA a spanzurat manechine reprezentand liderii israelieni

Ambasadorul Israelului în Ungaria a cerut Guvernului ungar să deschidă o anchetă în cazul unui primar al unei localităţi din nord-estul acestei ţări apropiat de partidul de extremă dreapta Jobbik care a ordonat spânzurarea unor manechine reprezentând lideri israelieni.

Mihaly Zoltan Orosz, primarul localităţii Erpatak, a fost filmat în timp ce ordona spânzurarea unor manechine reprezentându-i pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi fostul preşedinte Shimon Peres, în semn de protest faţă de conflictul din Fâşia Gaza.

“Conducerea Israelului este în serviciul Antihristului”, a afirmat Mihaly Orosz, care poate fi auzit într-o înregistrare video difuzată pe Internet.

“Guvernul Ungariei trebuie să acţioneze acum pentru a stopa aceste acte extrem de periculoase”, a cerut marţi ambasadorului Israelului la Budapesta, Ilan Mor, într-un comunicat.

“Sunt convins că o anchetă în acest caz va începe cât mai curând posibil”, a adăugat el.

Ministrul ungar de Externe a condamnat acest incident, denunţând într-un comunicat, utilizarea conflictului de către primar pentru a “incita la ură”.

Primar al localităţii Erpatak din 2005, Orosz nu este membru al Jobbik, dar este apropiat de acest partid de extremă dreapta, a treia forţă politică în Ungaria şi cunoscut pentru discursul său rasist, antisemit şi antiromi.

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686