Viorel Hrebenciuc, arestat pentru 30 de zile

romaniatv.net romaniatv.net

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis miercuri dimineață arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Viorel Hrebenciuc, pus sub acuzare în dosarul retrocedărilor.

Decizia a fost luată de un complet de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) și este executorie, dar poate fi contestată cu recurs.
Ședința a fost una secretă, la ea participând doar avocații și părțile implicate.

În Dosarul retrocedărilor ilegale și în cel al traficului de influenţă în care este implicat și Dan Şova (dosare conexate de DNA), Viorel Hrebenciuc este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență, instigare la folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, spălare a banilor, cumpărare de influență, folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite.

Și fiul lui Hrebenciuc, Andrei, a fost arestat preventiv în aceeași cauză, el fiind acuzat că prin intermediul unor firme din România sau off-shore-uri din Cipru ar fi intermediat cumpărarea unor terenuri, urmând ca diferența de bani să fie împărțită între mai multi.
Contestația depusă de Andrei Hrebenciuc la măsura arestării preventive va fi judecată, miercuri, de un complet de la instanța supremă.

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686


Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686