Ziua minorităţilor naţionale din România

Ziua minorităţilor naţionale din România

Asociatia Partida Romilor Pro-Europa, organizație reprezentativă a minorității romilor din România în parteneriat cu Forumul Romilor și al Nomazilor (ERTF), organism consultativ al Consiliului Europei si cu IRU (Uniunea Internațională a Romilor), organizează în perioada 17-19 decembrie a.c., "Conferința Internațională a romilor de la București – Prezența romilor și a nomazilor în viața publică și în structuri europene".

Plenul Conferinței Internaționale a romilor de la București, se desfășoară în data de 18 decembrie la sala Biroului Permanent al Camerei Deputaților din cadrul Parlamentului României.

La acest important eveniment a fost invitat să participe și domnul Gruia Ioan Bumbu, Secretar General al IRU și președinte al Asociației PAKIV România (din Alba Iulia) alături de reprezentanți ai Președinției României, Guvernului României, reprezentanți ai Comisiei Europene, parlamentari etc.

Ziua minorităţilor naţionale din România este sărbătorită la 18 decembrie, dată la care, în anul 1992, a fost adoptată, prin Rezoluţie a Adunării Generale a ONU, Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, religioase şi lingvistice, se arată pe site-ul Departamentului pentru Relaţii Interetnice.

Acest document internaţional oferă o garanţie a drepturilor minorităţilor în general, astfel încât mai multe state i-au recunoscut importanţa prin declararea zilei de 18 decembrie ca Zi a minorităţilor naţionale.

România s-a raliat acestui context internaţional prin aprobarea HG nr. 881/1998 pentru declararea zilei de 18 decembrie ca Zi a minorităţilor naţionale din România.

Potrivit Hotărârii de Guvern mai sus menţionate, în fiecare an, cu prilejul acestei zile, sunt organizate acţiuni culturale, simpozioane, mese rotunde şi alte acţiuni cu tematică specifică, cu sprijinul Departamentului pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale şi al Ministerului Culturii, împreună cu autorităţile administraţiei publice.

 

 

 

 

 

 

 

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top