Iohannis a decretat stare de urgență pentru 30 de zile pe întreg teritoriul României

Iohannis a decretat stare de urgență pentru 30 de zile pe întreg teritoriul României

Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni, într-o declarație de presă, că a decretat stare de urgență pentru 30 de zile pe între teritoriul României.

Iată principalele sale declarații, așa cu au fost ele radate de Hotnews.ro

  • Începând de azi, se instituie starea de urgență pe întregul teritoriu al României, pentru 30 de zile
  • Pandemia nu poate fi stopată decât prin măsuri excepționale
  • Aceste măsuri vizează sănătatea publică, dar și îngrădirea exercitării unor drepturi și libertăți
  • Aceasta este singura cale prin care salvăm viețile celor dragi
  • Școlile vor fi închise pentru protejarea copiilor, elevilor și studenților
  • Foarte important e să limităm povara financiară asupra cetățenilor
  • Dacă va fi nevoie, se pot plafona prețurile la medicamente, alimente strictă necesitate, servicii de utilitate publică
  • Serviciile medicale pentru tratarea cazurilor de coronavirus se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României
  • Pentru persoanele aflate la domiciliu, se vor stabili măsuri de sprijinire
  • Angajatorii și angajații afectați vor fi sprijiniți prin derogări de la prevederile legale
  • Angajații vor beneficia de protecție socială
  • Prevederile legii privind acordarea unor zile libere pentru părinți nu se aplică angajaților sistemului de Apărare, unități sanitare și alte categorii
  • Aceste categorii au dreptul la majorarea salariului în situația în care celălalt părinte nu beneficiază de drepturile reglementate în această lege
  • Nu mai e necesară deplasarea la sediul instituțiilor pentru depuneri de cereri pentru alocare de prestații sociale, pot fi depuse electronic
Măsuri în domeniul sanitar
  • Se va putea angaja vără concurs personalul necesar
  • Materialele necesare se cumpără prin achiziție directă
Domeniul economic
  • Guvernul va anunța în curând pachetul de soluții pregătit
  • Producția și întreaga economie trebuie să fie pregătite să susțină combaterea epidemiei
  • Se va asigura continuitatea serviciilor de utilitate publică
  • Am decis suspendarea efectuării controalelor la angajator de ITM
Domeniul Justiției
  • Activitatea va continua doar în cazurile de urgență deosebită
  • Lista se stabilește de ÎCCJ, CSM va da îndrumările necesare
  • Pentru judecarea proceselor, instanțele pot da termene scurte, de la o zi la alta, sau chiar în aceeași zi
  • Toate măsurile detaliate se regăsesc în decretul emis azi și care intră în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial
  • Un mesaj special medicilor și personalului medical: Vă mulțumesc tuturor pentru eforturile făcute, suntem recunoscători pentru munca pe care o depuneți
  • Am luat toate măsurile pentru a se putea face cu celeritate toate achizițiile de materiale necesare astfel încât sănătatea dvs să nu fie pusă în pericol

Despre starea de urgență

  • Sunt hotărât, împreună cu Guvernul să luăm cele mai drastice măsuri pentru protejarea vieții românilor
  • Dragi români, ascultați mesajele oficialilor, respectați cu strictețe regulile, evitați aglomerările, limitați cât se poate de mult orice deplasare
  • Oricât de greu ar părea, păstrați distanța socială
  • Măsurile care au funcționat până acum au fost cele severe, de distanțare socială
  • Combaterea infecțiilor presupune un efort susținut, adaptabilitate și acțiune rapidă
  • Starea de urgență permite autorităților să adopte gradual sau imediat măsuri precum închiderea granițelor, a unor restaurante, cafenele, cluburi
  • Poate fi interzisă gradual circulația rutieră, feroviară, aeriană pe diferite rute
  • Ca măsură de primă urgență, cu aplicare graduală, este și identificarea și rechiziționarea de stocuri, capacități de producție, medicamente utilizate
  • Sunt măsuri extreme, cu impact direct asupra vieții cotidiene. Ele vor avea un caracter temporar însă sunt necesare acum pentru a preveni un rău mult mai mare în viitor
  • Tot ce facem se subsumează obiectivului primordial de a proteja viața oamenilor
  • Eu voi rămâne foarte implicat și voi verifica personal implementarea măsurilor
  • Națiunea noastră trece prin momente dificile, dar suntem români, un popor pe care istoria l-a supus unor cumplite încercări și împreună am reuit să le depășim pe toate cu bine
  • Azi nu suntem singuri. O criză globală necesită soluții globale, efortul internațional e unul uriaș. Suntem încrezători că vom depăși cu bine această grea încercare

Decret semnat de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României

 

 

 

 

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top