Sefa misiunii ONU de distrugere a arsenalului chimic din Siria multumeste Romaniei

Sigrid Kaag, şefa misiunii comune a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice pentru distrugerea arsenalului chimic din Siria, mulţumeşte României pentru protecţia acordată echipei sale de către militari ai Serviciului de Protecţie şi Pază trimişi de la Bucureşti în ţară arabă.
Diplomatul olandez Sigrid Kaag a acordat un interviu HotNews, în care a descris pericolele prin care a trecut ea împreună cu echipa să ONU-OIAC în Siria. Ea a detaliat şi drumul pe care arsenalul chimic declarat de Guvernul sirian îl parcurge pentru a fi distrus sau neutralizat, în baze din Europa şi SUA. “Vreau să-mi exprim recunoştinţă faţă de Guvernul României, care a furnizat echipa de protecţie. O serie de astfel de echipe susţin operaţiunile Organizaţiei Naţiunilor Unite la nivel mondial. Acesta este un domeniu foarte specializat, iar sprijinul de la Guvernul României în această privinţa este extrem de valoros. Să trăieşti şi să munceşti într-o zona de război este ceva foarte complex şi periculos. Echipa misiunii comune a lucrat într-o perioada fără precedent şi în condiţii dificile unice. Lovituri de mortiere au aterizat la circa 150 de metri de baza noastră. Timpul a fost esenţial, presiunile au fost întotdeauna mari şi riscurile de securitate personală au fost numeroase. Un mare ‘mulţumesc’ pentru personalul misiunii comune OIAC-ONU, în special pentru personalul nostru naţional, pentru profesionalismul şi cooperarea lor”, a declarat Kaag, pentru HotNews, la finalul misiunii sale în Siria.
Misiunea comună ONU-OIAC în Siria s-a încheiat la sfârşitul lunii iunie. Arsenalul chimic a fost transferat, prin Marea Mediterană, în SUA şi Marea Britanie, unde va fi neutralizat prin hidroliză, un proces care este aşteptat să dureze între 45 zi 90 de zile”, a precizat şefa misiunii ONU-OIAC, pentru HotNews.ro.