Separatistii prorusi au luat prizonieri 4 militari

stiripesurse.ro stiripesurse.ro

Patru dintre membrii echipajului avionului ucrainean de transport militar An-26 doborât luni au fost luaţi prizonieri de combatanţi separatişti, informează serviciul de presă al autoproclamatei republici populare Lugansk.

‘Patru dintre membrii echipajului au fost făcuţi prizonieri’, a anunţat serviciul de presă al autoproclamatei republici. Acesta a precizat că în acest moment ‘prizonierii se află în oraşul Krasnodon şi sunt anchetaţi’. Nu s-a precizat care este starea prizonierilor.

Anterior, acelaşi serviciu de presă anunţa că forţele separatiste au doborât un avion de transport al armatei ucrainene în zona localităţii Izvarino, care a căzut apoi în zona satului Doljano-Nikolski.

La rândul său, consilierul ministrului de interne al Ucrainei, Anton Gheraşenko, a confirmat că în zona desfăşurării operaţiunii armate a fost doborât un avion An-26, iar doi piloţi au reuşit să se catapulteze.

Mai târziu, serviciul de presă al preşedinţiei Ucrainei a anunţat că ministrul ucrainean al apărării i-a raportat preşedintelui Poroşenko faptul că echipajul avionului doborât a luat legătura cu Statul Major.

În comunicatul publicat pe site-ul preşedintelui Poroşenko se spune că în prezent are loc o operaţiune de căutare şi salvare, pentru a aduce echipajul avionului de transport al Forţelor Aeriene ale Ucrainei pe teritoriul controlat de militarii ucraineni.

Agerpres

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686


Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686