Moscova: miercuri, 16 iulie, zi de doliu pentru victimele accidentului de metrou

Moscova a declarat miercuri, 16 iulie, zi de doliu pentru victimele tragicului accident de metrou care s-a produs marți dimineața, a anunțat primarul capitalei ruse Serghei Sobianin, informează ITAR-TASS.
În condițiile anvergurii tragediei de la Moscova, a fost declarată zi de doliu', a spus Sobianin.
În total, în urma accidentului din metroul moscovit au avut de suferit peste 160 de persoane, dintre care 118 au fost spitalizate în 14 spitale ale Moscovei. Potrivit ultimelor informații, 20 de oameni au murit, iar peste 40 s-ar afla într-o stare critică. după ce trei vagoane ale unui tren au deraiat marți dimineață, la o oră de vârf, în metroul din Moscova, principalul mijloc de transport din capitala rusă.
Incidentul s-a produs pe "linia albastră" a metroului din Moscova în jurul orei locale 08:30 (04:30 GMT) între stațiile "Park Pobedî", stația situată la cea mai mare adâncime a metroului moscovit, deschisă în 2003, și "Slavianski bulivar", stație inaugurată în 2008, potrivit AFP.
Imagini difuzate de televiziunea rusă au arătat echipe de intervenție evacuând numeroși răniți însângerați pe tărgi, în interiorul stațiilor. Alte imagini au arătat pasageri încă blocați în vagoanele deraiate.
Autoritățile ruse au exclus ipoteza unui atentat în cazul tragediei de marți de la metroul din Moscova.
Conform primelor informații, scăderea tensiunii în rețeaua care alimentează cu electricitate metroul din Moscova a provocat o eroare în sistemul de semnalizare, ceea ce a condus la frânarea bruscă a unui tren. Această ipoteză a fost confirmată și de purtătorul de cuvânt al comisiei de anchetă de pe lângă Parchetul General al Rusiei, Vladimir Markin.
Responsabili din energie au declarat însă că nu a fost vreo problemă în rețeaua care alimentează cu electricitate metroul moscovit, sugerând existența unei defecțiuni tehnice a garniturii de metrou.
AGERPRES