MH17. Kievul este dispus sa predea Occidentului controlul anchetei

Kievul este dispus să predea partenerilor săi occidentali, în special Olandei, ''țara care a suferit cel mai mult'', coordonarea anchetei asupra prăbușirii avionului companiei Malaysia Airlines și să asigure transportul rămășițelor pământești ale victimelor la Amsterdam, a declarat luni premierul ucrainean Arseni Iațeniuk, într-o conferință de presă, informează Reuters și Interfax-Ukraina.
"Ucraina este dispusă să transmită partenerilor noștri occidentali rolul de coordonare a anchetei privind circumstanțele producerii tragediei aeriene, iar Olanda ar putea conduce acest proces", a afirmat șeful guvernului ucrainean.
În același timp, el a spus că nu are dubii că avionul de linie malaezian a fost a fost doborât cu o rachetă din cadrul sistemului de rachete antiaerian BUK-M1, care a fost folosit de "profesioniști".
"În acest moment, nu avem niciun dubiu că avionul a fost doborât de la sol, în urma unui atac cu rachetă, cel mai probabil cu o rachetă BUK—M1 (SA-11, sistem de rachete ghidate prin radar). Este clar că acest sistem nu putea fi operat de teroriști proruși beți. Au fost indivizi profesioniști", a spus el, în contextul în care Kievul atribuie un rol clar Moscovei în prăbușirea avionului malaezian.
Președintele rus Vladimir Putin ar trebui să înțeleagă că 'este de ajuns deja' , a afirmat premierul ucrainean, criticându-l pe liderul rus pentru că a permis livrarea de arme către rebelii care se opun armatei ucrainene în estul Ucrainei. 'Nu mă aștept la nimic de la guvernul rus. Rușii au furnizat arme, au trimis combatanți. Putin ar trebui să înțeleagă că este de ajuns deja. Acesta nu mai este un conflict între Ucraina și Rusia. Acesta este un conflict internațional', a opinat Iațeniuk.
El a adăugat că au fost recuperate rămășițele pământești a 272 de persoane, dintre care cele a 251 se află în camere frigorifice în orașul Torez. "Noi suntem pregătiți să trimitem corpurile neînsuflețite la Amsterdam pentru a se proceda la autopsia lor și la orice expertiză independentă necesară'', a mai spus premierul ucrainean.
Un avion de linie malaezian, model Boeing-777, cu 298 de persoane la bord, s-a prăbușit joi seară în estul Ucrainei, fiind doborât cu o rachetă sol-aer de către rebelii proruși, menționează Interfax-Ukraina.
AGERPRES