Avionul Air Algerie, gasit cu o drona
Președinția franceză a anunțat vineri că la bordul avionului algerian prăbușit în estul statului Mali se aflau 118 persoane, dintre care 51 de cetățeni francezi, relatează DPA și AFP.
Potrivit unei liste publicată pe site-ul aeroportului din Ouagadougou, numărul persoanelor aflate la bordul avionului era de 116.
Epava avionului Air Algerie a fost găsită după o zi de căutări în nord-estul statului Mali, în apropiere de granița cu Burkina Faso. Toți cei 118 pasageri sunt morți. Între ei se află și un român.
Potrivit Le Monde, aeronava a fost localizată în primă fază cu o dronă Reaper a armatei franceze de la o baza nigeriană. Ulterior, un elicopter a confirmat datele colectate de dronă.
Un detașament de 200 de soldați, din orașul Gao (Mali), a ajuns dimineață la locul accidentului pentru a securiza zona și, în special, trupurile celor decedați.
Hollande a precizat că o cutie neagră a fost găsită și trimisă la analize. Rezultatele ar putea oferi răspunsuri despre cauzele tragediei.
Deși unii dintre miniștri săi au subliniat varianta problemelor climatice, Hollande a fost mai rezervat. "Există presupuneri, inclusiv legate de climat, dar nu vrem să divagăm. Este prea devreme pentru a trage concluzii", a spus președintele Republicii.
Oficiali din Burkina Faso, Algeria și Franța nu exclud nicio ipoteză, nici măcar pe cea a unui atac terorist sau deturnare, dar se îndoiesc serios că militanții islamiști din Mali dețin rachete sol-aer capabile să doboare avionul de pasageri.