Merkel si Putin ar avea un plan secret pentru rezolvarea crizei din Ucraina

Germania și Rusia ar avea în lucru un plan secret de negociere a unei soluții pașnice pentru a pune capăt tensiunilor internaționale cu privire la Ucraina, scrie în ediția sa de joi ziarul The Independent.
Acest plan de pace, la care și-ar da concursul cancelarul german Angela Merkel și președintele rus Vladimir Putin, vizează stabilizarea granițelor Ucrainei și asigurarea unei creșteri economice puternice a acestei țări, în dificultate financiară, în special printr-un nou acord energetic privind asigurarea aprovizionării ei cu gaze, conform publicației menționate.
Mai controversat este faptul că dacă planul dnei Merkel ar fi acceptat de ruși, comunitatea internațională ar trebui să recunoască independența Crimeii și anexarea ei de către Rusia, un pas pe care unii membrii ai ONU l-ar putea cu greu înghiți.
Surse apropiate acestor negocieri secrete susțin că prima parte a planului de stabilizare prevede ca Rusia să-și retragă sprijinul financiar și militar pentru diferitele grupuri separatiste care operează în estul Ucrainei. Parte a unui eventual acord, regiunii i s-ar putea oferi un anumit grad de descentralizare.
În același timp, președintele ucrainean ar trebui să fie de acord să nu facă demersuri în vederea aderării țării sale la NATO.
În schimb, președintele Putin nu va căuta să blocheze sau să interfereze relațiile comerciale ale Ucrainei cu Uniunea Europeană în virtutea Acordului de asociere și de liber schimb semnat în urmă cu câteva săptămâni.
În conformitate cu acest plan secret, Ucrainei ar putea să-i fie oferit un nou acord pe termen lung cu Gazprom privind aprovizionarea cu gaze și stabilirea prețurilor la hidrocarburi.
În prezent, contractul de furnizare a gazelor între Rusia și Ucraina nu mai funcționează. Livrările de gaze naturale în Ucraina sunt la un nivel scăzut și există riscul ca stocurile de gaze să se epuizeze încă înainte de venirea iernii, ceea ce ar însemna un colaps economic și social pentru această țară.
Ca parte a acordului, Rusia va compensa Ucraina cu un pachet financiar de un miliard de dolari pentru pierderea chiriei achitată de Moscova pentru flota sa în portul Sevastopol din Crimeea înainte ca peninsula să voteze pentru independență în luna martie.
Aceste încercări ale cancelarului Merkel de a acționa ca mediator între locatarul de la Kremlin și președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, se află în suspensie după doborârea zborului MH17 în estul Ucrainei.
Surse apropiate acestor negocieri au declarat în ajun că 'planul propus de Germania rămâne pe masa tratativelor și alte planuri în discuție nu există în acest moment'. Discuțiile au stagnat în urma catastrofei aeriene din estul Ucrainei, dar ele s-ar putea relua de îndată ce s-ar da curs anchetei.
Un reprezentant al Ministerului de Externe britanic a declarat că nu știe nimic despre aceste negocieri secrete și că nici SUA, nici Marea Britanie nu vor recunoaște Crimeea în componența Federației Ruse.
AGERPRES