Items filtered by date: Friday, 27 March 2015 - Like - stiri Alba Iulia

ORA DE VARA 2015

România va trece în weekend la ORA DE VARĂ. În noaptea de sâmbătă spre duminică se va da ceasul înainte, iar ora 03.00 va deveni ora 04.00. Va fi cea mai scurtă zi din an, astfel că duminică, 29 martie, va avea 23 de ore.

Pe perioada lunilor de vară, când soarele răsare la ora 4.30 şi apune la ora 20.00, s-a recurs la această convenţie, aplicată în România din anul 1979, pentru folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.

În conformitate cu Convenţia fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus.

Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, ce trece prin localitatea Greenwich, din Marea Britanie, în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale - ora fusului 1 şi a Europei Orientale - ora fusului 2. România se află în fusul orar 2.

 

Read more...

Cealalta Capitala sustine miscarea globala Earth Hour

Evenimentele din acest an dedicate Orei Pământului se desfășoară sub sloganul "Dăruiește naturii din energia ta!'' și își propun să atragă atenția asupra efectelor poluării mediului. Alături de ALBA IULIA, alte 7.000 de orașe din 162 de țări vor lua parte la Earth Hour pe 28 martie în intervalul 20:30 – 21:30.

Albaiulienii sunt invitați sâmbătă, 28 martie, nu doar să stingă lumina timp de o oră, ci să completeze prin prezența lor efectivă mesajul campaniei. Membrii Asociației Bicheru Cycling îi așteaptă pe pasionații de ciclism la o tură nocturnă în Cetate, în care singurele becuri aprinse sunt ale farurilor, iar singura energie este dată de lanțul bicicletei. Întâlnirea va avea loc în fața Obeliscului la ora 20.00. Ulterior, participanții vor înconjura Cetatea Alba Carolina pe întuneric, iluminatul public fiind oprit în perioada dedicată campaniei.

Campania Earth Hour, inițiată de Organizația WWF, a reușit în ultimii ani să mobilizeze milioane de oameni, companii și instituții din întreaga lume, marcând astfel cel mai mare eveniment de mediu din istorie.

Ora Pământului" — Earth Hour, se desfășoară anual, în ultima sâmbătă din luna martie, în intervalul orar 20,30-21,30.

În România, Earth Hour se sărbătorește din anul 2009, fiind parte astfel din comunitatea globală de peste două miliarde de oameni. De la un început relativ timid de 9 orașe la prima ediție, Earth Hour a devenit o întrecere anuală în inițiative pozitive, o dată importantă în calendarul primăriilor, un gest simbolic replicat în casele oamenilor din întreaga țară și un eveniment popular în viața comunităților mici și mari.

România a avut o contribuție valoroasă și recunoscută în campania globală, dovadă fiind implicarea orașelor în Competiția pentru Capitala Earth Hour, evenimentele diverse organizate în toată ţara, numărul mare de clădiri emblematice care au stins luminile şi susţinătorii de pe platformele sociale şi website- ul oficial al campaniei: www.ora-pamantului.ro.

Campania Earth Hour este cea mai mare acţiune voluntară de mediu din toate timpurile.

 

Read more...

ALBA IULIA: FESTIVAL NATIONAL „VOICES”

Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului, organizează în perioada 01 – 03 aprilie 2015, a III-a ediţie a FESTIVALULUI NAŢIONAL „VOICES”  în cadrul căruia va avea loc CONCURSUL NAŢIONAL DE INTERPRETARE MUZICĂ UŞOARĂ PENTRU TINERI ŞI STUDENŢI şi DOUĂ SUPER CONCERTE.

Programul va fi după cum urmează:

Miercuri, 01 aprilie, ora 19:00, Casa de Cultură a Studentilor – concurs la interpretare – INTRAREA LIBERĂ

Joi, 02 aprilie, ora 19:00, Casa de Cultură a Studenţilor - Gala Laureaților şi un concert extraordinar al interpretei Mirabela Dauer – INTRAREA LIBERĂ

Vineri, 03 aprilie – ora 23:00, Club Allegria – Concert Trupa Maxim – PREŢ BILET 10 LEI, PENTRU STUDENŢI GRATUIT

Componenţa juriului:

Preşedintele juriului este binecunoscutul compozitor de şlagăre româneşti şi dirijor, Viorel Gavrilă din Bucureşti.

Membri: Daniela Floroian, directorul Centrului de Cultură „Augustin Bena”, Claudiu Marean, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor, Vasile Emil Repede, profesor de muzică la Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Regina Maria” Alba Iulia și Eugen Hîrşu, profesor de pian.

Premiile concursului constau în: TROFEU: 1500 lei, Locul I: 800 lei, Locul II:  600 lei, Locul III: 400 lei, Menţiune: 200 lei.

Vă aşteptăm.

DIRECTOR,

GHEORGHE BERGHIAN 

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686