Items filtered by date: Tuesday, 24 March 2020 - Like - stiri Alba Iulia

ORDONANȚA MILITARĂ nr. 3

Având în vedere dispozițiile art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare,  

Ținând seama de evaluarea realizată de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, aprobată prin Hotărârea nr. 14 din 24.03.2020,

În temeiul art. 4 alin. (2) și (4) din Decretul Președintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgență la nivel național, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, al pct.1, 3 - 5 din anexa nr. 2 la același decret și al art. 20 lit. n) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare,

Ministrul afacerilor interne emite următoarea

Ordonanță militară

Art. 1. – Se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:

  1. a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  2. b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
  3. c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  4. d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
  5. e) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
  6. f) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
  7. g) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
  8. h) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
  9. i) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.

Art. 2. – Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11.00 – 13.00, strict pentru următoarele motive:

  1. a) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice;
  2. b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  3. c) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea unui minor, asistența altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori în cazul decesului unui membru de familie;
  4. d) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități fizice colective), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice.

Art. 3. – Circulația persoanelor prevăzute la art. 2, în exteriorul locuinței/ gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00 – 13.00, dacă aceasta se face în interes profesional ori pentru realizarea de activități agricole.

Art. 4. – (1) Pentru verificarea motivului deplasării:

  1. a) angajații prezintă legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator;
  2. b) persoanele fizice autorizate, titularii întreprinderilor individuale, membrii întreprinderilor familiale, liber profesioniștii și persoanele care practică activități agricole prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

(2) Pentru verificarea motivului deplasării în alte situații decât cele prevăzute la alin.(1), se prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

(3) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura. 

(4) Adeverința eliberată de angajator sau declarația pe propria răspundere pot fi prezentate personalului autorităților abilitate și prin intermediul telefonului, tabletei sau unui dispozitiv electronic similar. 

(5) Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 12.00.

Art. 5. – (1) Se instituie măsura izolării la domiciliu sau, după caz, carantinării pentru toate persoanele care intră în România.

(2) Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 12.00.

Art. 6. – (1) Autoritățile administrației publice locale au obligația să identifice și să țină evidența persoanelor fără adăpost, precum și să asigure adăpostirea și îngrijirea acestora. 

(2) Evidența persoanelor fără adăpost se actualizează și se raportează săptămânal la Centrul județean/al Municipiului București de coordonare și conducere a intervenției. 

(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul oficial al României, Partea I.

Art. 7. – (1) Instituțiile publice și operatorii economici au obligația de a marca zona destinată accesului cetățenilor/clienților și suprafața de relații cu publicul/vânzare cu semne vizibile care să orienteze persoanele în respectarea unei distanțe de siguranță de minimum 1,5 metri.

(2) Administratorii piețelor agroalimentare au obligația de a organiza activitatea de vânzare astfel încât să se păstreze o distanță socială între producătorii agricoli, comercianți și cumpărători. Comercianții și producătorii agricoli aflați în piețele agroalimentare sunt obligați să adopte măsuri de protecție împotriva răspândirii COVID-19, respectiv să poarte mănuși și măști.

(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul oficial al României, Partea I.

Art. 8. – Se suspendă toate zborurile efectuate de operatori economici aerieni spre Franța și Germania și din Franța și Germania către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile.

(2) Măsura nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și autorizărilor tehnice necomerciale.

(3) Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 23.00, ora României.

Art. 9. – (1) Se interzice accesul piloților la bordul navelor, sosite din zonele de risc roșii/galbene în porturile maritime române, dacă nu dispun de echipament de protecție stabilit de Direcția de sănătate publică Constanța sau dacă navele nu au efectuat perioada de carantinare de 14 zile de la ultimul port de escală situat într-o zonă de risc roșie/galbenă.

(2) Se interzice accesul navelor maritime și fluvio-maritime în porturile situate pe Dunărea maritimă, până la efectuarea perioadei de carantinare de 14 zile de la ultimul port de escală situat într-o zonă roșie/galbenă, în următoarele două zone de staționare în ancoră:

  1. a) rada portului Sulina, pentru navele care vin dinspre Marea Neagră;
  2. b) Dunărea, mila marină 44, pentru navele care vin dinspre canalul Bâstroe.

(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul oficial al României, Partea I.

Art. 10. – Ministerul Apărării Naționale asigură, la solicitarea ministrului afacerilor interne:

  1. a) preluarea în pază a unor obiective a căror protecție este asigurată în prezent de către Jandarmeria Română;
  2. b) personal și mijloace logistice pentru sprijinirea activităților de ordine publică;
  3. c) personal și mijloace logistice pentru sprijinirea activităților Poliției de Frontieră Române, în punctele de trecere a frontierei de stat.

Art. 11. – Pentru verificarea respectării condițiilor de carantinare sau izolare la domiciliu, instituțiile de securitate națională vor proiecta sisteme de comunicații și aplicații informatice, necesare Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății și autorităților locale, pentru a comunica în timp real și permanent cu persoanele carantinate sau izolate la domiciliu.

Art. 12. – (1) Documentele care expiră pe perioada stării de urgență, eliberate de autoritățile publice, pot fi preschimbate într-un termen de 90 de zile de la data încetării stării de urgență.

Art. 13. – (1) După alineatul (2) al articolului 2 din Ordonanța militară nr.2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID -19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.232 din 21 martie 2020, se introduce un nou alineat, alin.(21), cu referire la activități permise în centrele comerciale, cu următorul cuprins: 

„(21) Suspendarea temporară a activității comerciale potrivit alin.(1) nu se aplică:

  1. a) vânzării produselor electronice și electrocasnice de către operatorii economici care asigură livrarea la domiciliul/sediul cumpărătorului;
  2. b) vânzării produselor și serviciilor de optică medicală.”

(2) Măsurile prevăzute la alin.(1) se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul oficial al României, Partea I.

Art.14. – (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor prezentei ordonanțe militare:

  1. a) Poliția Română, Jandarmeria Română și poliția locală pentru măsurile prevăzute la art.1 - 4;
  2. b) Poliția Română, Jandarmeria Română, poliția locală, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și structurile subordonate, direcțiile de sănătate publică și conducătorii autorităților administrației publice locale, pentru măsura prevăzută la art.5;
  3. c) Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția locală, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și conducătorii autorităților administrației publice locale, pentru măsura prevăzută la art.7;
  4. d) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, pentru măsura prevăzută la art.8; 
  5. e) Autoritatea Navală Română și direcțiile de sănătate publică, pentru măsura prevăzută la art.9.

(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art.1 – 5, art. 7 – 9 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Personalul instituțiilor prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

 Art. 15. – (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Prevederile art.4 și 5 din Ordonanța militară nr.2/2020 își încetează aplicabilitatea.

(3) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare. 

Ministrul Afacerilor Interne

Ion Marcel Vela

 

 

 

 

Read more...

Informare COVID – 19 – Grupul de Comunicare Strategică, 24 martie, ora 13.00

Până astăzi, 24 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 762 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 762 de persoane confirmate pozitiv, 79 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 19 la București, 3 la Craiova, 2 la Constanța, una la Cluj și una la Iași). 

Până astăzi, 24 martie, 8 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din București, Suceava, Craiova și Iași, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 186 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 4 ani și 85 de ani.

La ATI, în acest moment, sunt internați 16 pacienți, din care 6 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 5.515 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 83.970 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.624 de teste, din care 461 în unități medicale private.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.473 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 8.171 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 226 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 4 persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile. 

Totodată, începând de aseară, de la ora 22.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motive referitoare la deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi, deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale, deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie și deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.

Reiterăm faptul că, începând din data de 23 martie a.c., în intervalul orar 22.00 – 06.00, pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sau personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la solicitarea autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverință eliberată de angajator sau o declarație pe proprie răspundere și actul de identitate, după caz.  Declarația pe propria răspundere poate fi completată și olograf.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 154 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 903 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină. 

De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, în care sunt cercetate 18 persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 48 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 36 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Franța. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 8 cetățeni români aflați în străinătate, 7 în Italia și unul în Franța, au decedat.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp. 

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 23 martie 2020, au fost raportate 160.233 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost  înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit. 

ŢARA

CAZURI CONFIRMATE

DECEDAȚI

VINDECAŢI*

Italia

59.138 (+5.560)

5.476 (+649)

7.432   (+408)

Spania

28.572 (+3.646)

1.720   (+394)

3.355   (+780)

Franţa

16.018 (+1.559)

674    (+112)

2.207   (+6)

Germania

24.774 (+3.311)

  94      (+27)

453     (+187)

Regatul Unit

5.683   (+665)

281     (+48)

140      (+3)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 23 MARTIE 2020

CAZURI CONFIRMATE

DECEDAȚI

VINDECAȚI*

 

338.307 (+33.032)

14.602 (+1.660)

101.898  (+3.032)

 

*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE - https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 22-23 martie
Grupul de Comunicare Strategică

 

 

 

 

Read more...

Armata spaniolă a găsit bătrâni 'morţi şi abandonaţi' în paturile lor

Militarii trimişi pentru a ajuta Spania la combată pandemia de coronavirus prin dezinfectarea şi verificarea locuinţelor au găsit un număr de persoane în vârstă abandonate şi moarte în paturile lor, potrivit ministrului Apărării, scrie The Guardian, potrivit Mediafax, citat de Știripesurse.ro.

Ştirile legate de descoperirile sumbre au apărut pe măsură ce Spania a înregistrat o nouă creştere a numărului de decese şi cazuri de coronavirus, iar autorităţile medicale au stabilit distribuirea a aproape 650.000 de kituri de testare rapidă.

Luni, ministrul Apărării, Margarita Robles, a declarat că membrii Unităţii de Urgenţe Militare specializate au găsit cadavrele în timpul îndeplinirii sarcinilor.

„În timpul vizitelor sale, armata a găsit câţiva oameni în vârstă total abandonaţi - chiar şi unii care erau morţi în paturile lor”, a declarat Robles pentru programul Ana Rosa TV.

Robles a spus că un astfel de tratament inuman nu va fi tolerat şi că oricine îşi ignoră responsabilităţile va fi urmărit penal.

„Vom fi foarte fermit şi implacabili în acest sens şi avem un mesaj foarte clar: întreaga forţă a legii va cădea asupra celor care nu îşi îndeplinesc obligaţiile”, a adăugat ea.

Virusul a luat până acum 2.182 de vieţi în Spania- până la 1.720 duminică - în timp ce numărul de cazuri confirmate a crescut de la 28.572 la 33.089.

Știripesurse.ro

 

 

 

 

Read more...

S-a înregistrat un nou deces provocat de coronavirus în România

În această dimineață a fost înregistrat al  optulea deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 70 ani,  internat la Spitalul Clinic de Boli Infectioase Craiova, confirmat pozitiv în data de 19.03.2020. Pacientul a sosit pe data de 07.03.2020 din Italia împreună cu fiica sa, care se află în acest test moment în autoizolare.

Pacientul a fost internat pe data de 19.03.2020 la SCBI Craiova cu insuficiență respiratorie, fiind internat pe sectia ATI a spitalului. Acesta suferea de boli preexistente pentru care urma tratament cu insulină. De asemenea, pacientul avea obezitate grad II

 

 

 

 

Read more...

Gruia Bumbu, videoconferință cu reprezentanți ai Biroul Băncii Mondiale privind situațiile de urgență din comunitățile de romi

Ieri, 23.03.2020, președintele Asociației PAKIV România, dl. Gruia Bumbu, alături de președintele ANR, dl. Daniel Rădulescu, au participat la o videoconferință cu reprezentanții Biroului Băncii Mondiale în România și cu reprezentanții Grupului de Dialog şi Cooperare pentru Incluziunea Romilor (Roma Sounding Board - RSB) constituit la nivelul Biroului, pentru discuții legate de situația de criză actuală și impactul acesteia asupra comunităților vulnerabile cu romi. La această videoconferință au participat aproximativ 45 de reprezentanti ai romilor, dar si reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale nerome. Președintele ANR a semnalat nevoia creării unui mecanism de monitorizare a situațiilor de urgență din comunitățile cu romi, în contextul în care suntem cu toții conștienți de situațiile de discriminare care pot apărea în acest context. Totodată și-a manifestat îngrijorea cu privire la situația persoanelor care nu își pot asigura resursele necesare traiului zilinic.

Președintele ANR face un apel la ONG-urile reprezentative ale romilor și ale altor organizații care lucrează cu și în beneficiul comunităților vulnerabile cu romi, să  informeze despre astfel de situații de urgență apărute la nivel local, pentru a putea sprijini mai eficient demersurile luate la nivelul administrației centrale.

La rândul său, domnul Gruia Bumbu a ținut să sublinieze faptul că acum, mai mult ca oricând, romii se confruntă cu probleme majore. El a scos în evidență lipsa veniturilor, faptul că romii nu mai pot merge la piață să vândă, nu mai pot lucra ca zilieri, copii romi nu au acces la internet ca să beneficieze de școală on-line. Multe comunități de romi nu au puncte sanitare, nu au acces la apă, nu au dezinfectanți, mănuși, produse alimentare de bază etc. “Ce facem cu cei care nu știu să citească sau sunt analfabeți funcționali, situație valabilă pentru comunitățile rurale și comunitățile vulnerabile? La romi, dar și de exemplu la comunitatea persoanelor cu deficiențe de auz și de vedere, nu ajung mesajele transmise într-un limbaj greoi folosit în comunicarea autorităților”, a mai spus domnul Bumbu.

“Astazi în urma consultărilor telefonice cu domnul Nicolae Albu, prefect al județului Alba, și cu membrul BJR Alba domnul Ciulei Daniel, am depus către Centru Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției Alba propunerea privind înființarea Grupului Județean de Suport pe Problematica Romă în vederea prevenirii și combaterii infecției cu noul Coronavirus”, a mai adăugat președintele Asociației Pakiv România.

 

 

 

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686