Items filtered by date: Wednesday, 12 March 2014 - Like - stiri Alba Iulia

Baut la volan, fara permis si cu masina furata

Poliţiştii din Abrud l-au identificat cu operativitate pe un tânăr care, fiind sub influenţa alcoolului, a furat un autoturism pe care, fără a poseda permis de conducere, l-a condus prin Abrud iar în cele din urmă l-a abandonat

La data de 11.03.2014, orele 23,37, Politia Oraşului Abrud a fost sesizată prin 112 de către o tânără în vârstă de 21 de ani, din Abrud, cu privire la faptul că, între orele 23,00 – 23,37, din faţa locuinţei sale situată pe strada  Mărăşeşti din Abrud, i-a fost furat autoturismul.

          În baza sesizării, poliţiştii din Abrud s-au organizat în mai multe echipe şi au demarat activităţile de cercetare pentru găsirea autoturismului şi identificarea autorului furtului.

           Astfel, în jurul orelor 01.30, un echipaj de poliţie a observat autoturismul pe o stradă din Abrud şi a pornit în urmărirea lui. Şoferul acestuia l-a condus până într-o carieră din comuna Roşia Montană unde l-a abandonat.

          La scurt tip, poliţiştii l-au prins pe M.I.M., de 19 ani, din Abrud, persoana despre care există suspiciunea că a comis furtul de auto, din primele cercetări efectuate rezultând că în seara zilei de 11.03.2014, în jurul orelor 23,30, tânărul, fiind sub influenţa alcoolului, a profitat de faptul că autoturismul parcat avea cheile în contact şi, fără a poseda permis de conducere, l-a condus pe străzile din Abrud.

          Faţă de M.I.M. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat, conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului precum şi în vederea stabilirii întregii activităţi infracționale.

Read more...

Prins la furat din magazin

Jandarmii au prins un bărbat care a sustras mai multe produse dintr-un magazin. Acesta riscă să fie urmărit penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Fapta s-a petrecut într-un magazin situat pe Bulevardul Republicii din municipiul Alba Iulia, marţi, 11 martie a.c., în jurul orei 16.00. Angajaţii au observat un bărbat a cărui geacă avea un volum nefiresc de mare şi, bănuind că acesta a sustras produse din incintă au apelat 112 şi au solicitat ajutor. În foarte scurt timp a ajuns un echipaj de jandarmerie care l-a oprit  pe bărbat şi a găsit asupra lui mai multe pachete cu cafea.

Făptuitorul a fost identificat ca fiind Niculae C. ( 49 de ani ), domiciliat în municipiul Alba Iulia şi, existând suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea de către acesta a infracţiunii de furt, pe numele lui  a fost întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate. Actul de sesizare a fost înaintat Poliţiei Municipiului Alba Iulia.

Read more...

Raport privind activitatea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba la data de 28.02.2014

 SITUAŢIA ŞOMAJULUI  ÎNREGISTRAT ÎN JUDEŢUL ALBA

La sfârşitul lunii februarie 2014, un număr total de 18.518 persoane figurau în evidenţele  AJOFM Alba dintre care 8.603 femei. Din cele 18.518 persoane înregistrate 5.300 persoane sunt şomeri indemnizaţi iar 13.218 sunt persoane aflate în căutarea unui loc de muncă  înscrise în evidenţele agenţiei fără a beneficia de drepturi băneşti.

Rata şomajului, la nivelul judeţului Alba,  la finele lunii februarie  2014 este de 10,39%.

 

Medierea muncii

Numărul persoanelor intrate la serviciile de mediere a locurilor de muncă vacante în luna februarie 2014 a fost de 1.117.  În urma acordării acestor servicii s-a reuşit plasarea în muncă a 733 persoane, din care 358 persoane în locuri de muncă pe perioada nedeterminată, 375 persoane în locuri de muncă pe perioada determinată.

     Încadrarea şomerilor după prima mediere a muncii  -  109 persoane.

 

 Informare şi consiliere profesională

În perioada 01.02.2014 - 28.02.2014  un număr total de 2.939 persoane au beneficiat de servicii de informare şi consiliere profesională.

Serviciile de informare şi consiliere profesională au fost acordate gratuit iar monitorizarea  acestor servicii s-a efectuat pe:

a)         categorii de vârsta astfel :

-       501  persoane sub 25 de ani

-       341  persoane cu vârsta intre  25 - 34 ani

-       725  persoane cu vârsta intre  35 - 45 ani

-    1.372  persoane cu vârsta mai mare de 45 ani

            b)      studii :

-         682  persoane cu şcoala generală incompletă

-       1.042  persoane absolvenţi de şcoală generală

-         383   persoane absolvenţi de şcoli profesionale, arte şi meserii

-         700   persoane absolvenţi de liceu

  -          8    persoane absolvenţi ai şcolilor postliceale

-          124  persoane absolvenţi de studii superioare

 

Serviciile de consiliere şi orientare profesională au avut ca rezultat :

-           încadrarea în muncă a  94  persoane

 

Formarea profesională

Formarea profesională este o măsură activă definitorie pentru desfăşurarea profilului profesional al oricărei persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, ştiut  fiind faptul că prin asigurarea creşterii diversificării competenţelor profesionale ale şomerilor se ating, concomitent, două obiective specifice: satisfacerea cerinţelor imediate pe piaţa muncii şi creşterea şanselor de ocupare în muncă a şomerilor .

În luna februarie 2014 s-au organizat 4  programe de formare la care au fost cuprinse 59  persoane aflate în căutarea unui loc de muncă şi 12 persoane care urmează cursul contra cost în următoarele ocupaţii: lucrător finisor pentru construcţii, agent securitate, operator introducere, validare şi prelucrare date, comunicare în limba engleză.         

 

Stimularea încadrării în muncă a absolvenţilor instituţiilor de învăţământ

Una dintre măsurile de prevenirea a şomajului şi stimularea ocupării tinerilor absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ este subvenţionarea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a acestei categorii de persoane, subvenţionare care se acordă diferenţiat în funcţie de nivelul studiilor absolvite de cel angajat. Utilizarea tuturor mijloacelor de informare în masă cu privire la măsurile active destinate tinerilor, informarea şi consilierea privind cariera tinerilor din anii terminali de studii a făcut posibilă angajarea a 64  absolvenţi, din care 13  prin subvenţionarea locului de muncă.

            Din cei 64 absolvenţi încadraţi, 6 au beneficiat de prima de încadrare prevăzută de lege, primă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data acordării (500 lei).

 

Încadrarea în muncă prin stimularea mobilităţii forţei de muncă

În luna februarie 2014 au beneficiat de aceste stimulente financiare 4 persoane care s-au încadrat în altă  localitate cu schimbarea definitivă a domiciliului  - aceste persoane au primit o primă de instalare, acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, egală cu de şapte ori valoarea indicatorului social de referinţă (unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestaţiile băneşti, cu excepţia indemnizaţiei de şomaj, suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, care în acest moment are valoarea de 500 lei) în vigoare la data instalării si o persoană s-a  încadrat într-o localitate la o distanta mai mare de 50 de km fata de  domiciliul stabil (aceasta persoana  a primit o prima de instalare egală cu  de două  ori valoarea indicatorului social de referinţă).

Beneficiarii acestei măsuri active grupându-se după cum urmează:

  •  3  persoane cu vârsta cuprinsă între  25  şi 35 ani;
  •  2  persoane cu vârsta peste 45 ani.

 

 Încadrarea în muncă a şomerilor înainte de expirarea perioadei de  indemnizare

În scopul prevenirii şomajului de lungă durată şi stimulării şomerilor de a se încadra în muncă înainte de expirarea perioadei de indemnizare, s-au acordat alocaţii 30%  pentru un număr de 34 şomeri, din care 22 sunt femei, respectiv 100% pentru 6 absolvenţi  care s-au  încadrat în muncă  înaintea perioadei de indemnizare.

Structura pe grupe de vârstă a persoanelor beneficiare de alocaţii pentru încadrarea înainte de expirarea indemnizaţiei de şomaj se prezintă astfel:

  •   3  persoane sub 25 de ani
  • 13   persoane au vârsta cuprinsă între 25-35 ani;
  • 11   persoane au vârsta cuprinsă între 35-45 ani;
  • 13  persoane au vârsta de peste 45 ani.

 

 Încadrarea în muncă a persoanelor cu vârsta de peste 45 ani sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale

Şomajul în rândul acestor categorii de persoane constituie una din problemele stringente ale pieţei forţei de muncă. În luna februarie 2014 au fost încadraţi în muncă din aceasta categorie un număr de 342  şomeri din care 72  cu subvenţionarea locului de muncă.

După mediul de provenienţă persoanele încadrate din această categorie se structurează astfel:

-           192  persoane din mediul urban

-           150   persoane din mediu rural

După statutul persoanei înregistrate persoanele încadrate din această categorie pentru care s-au subvenţionat locurile de muncă (342) se structurează astfel :

-        205 şomeri neindemnizaţi

-        137 şomeri indemnizaţi

 

 

 

Activitatea prin reţeaua EURES

În cadrul AJOFM Alba funcţionează compartimentul EURES. Consilierul EURES specializat în probleme de mobilitate a forţei de muncă, oferă persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă:

  -  obţinerea unui loc de muncă în condiţii sigure, facilitând întâlnirea dintre persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă şi angajatori recomandaţi de reţeaua EURES din statele membre UE

  -  servicii gratuite de mediere privind încadrarea în muncă în străinătate

  -  informaţii detaliate asupra locurilor de muncă adecvate şi despre condiţiile de viaţă şi de muncă din alte state.

Activitatea EURES în perioada 1.02.2014- 28.02.2014

Luna

Nr. solicitanţi de loc de muncă în străinătate

Ţara cea mai solicitată

Nivelul de instruire al solicitantului

Total

Din care

femei

 

 

 

Primar, gimnazial, profesional

Liceal, postliceal

Universitar

 

februarie

140

74

Germania

34

67

39

 

         Din activitatea desfaşurată a rezultat că principalele obstacole în calea mobilităţii lucrătorilor români în spaţiul european sunt necunoaşterea limbii străine de circulaţie europeană solicitată de angajator şi insuficienta informare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă în altă ţară europeană asupra condiţiilor de muncă şi de viaţă din statul respectiv.

          În acest context, serviciile de informare, consiliere şi mediere oferite de reţeaua EURES sunt foarte importante  în prevenirea fenomenului migratiei ilegale şi, mai ales, în gestionarea migraţiei legale.

           Referitor la activitatea AJOFM Alba menţionăm faptul ca în luna februarie 2014, prin intermediul consilierului EURES, s-au procesat solicitările pentru locuri de muncă în spaţiul european pentru un număr de 140 de persoane, din care 74 femei, ţara cea mai solicitată fiind Germania, iar ocupaţiile vizate au fost cele de agricultor si muncitor in construcţii. Datorită faptului ca majoritatea procedurilor de aplicare presupun, în urma demersurilor făcute de consilierul EURES local, contactul direct între angajator şi persoana în căutarea locului de muncă, sub forma unei convorbiri telefonice sau prin mijloace electronice, nu toţi solicitanţii anunţă finalitatea negocierilor, având în vedere că nu există obligativitate în acest sens. În luna februarie 2014 nicio persoană nu a comunicat despre obţinerea unui loc de muncă în străinătate.

 

 Protecţia drepturilor cetăţenilor români care lucrează în străinătate şi sistemele de securitate socială

           În perioada 1.02.2014 - 28.02.2014, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba a primit de la persoane fizice interesate 5 cereri pentru eliberarea formularelor europene E301/ U1/ U002, în vederea certificării perioadelor de asigurare realizate în sistemul asigurărilor pentru şomaj din România,  pentru obţinerea prestaţiei de şomaj în alte state (Spania, Belgia si Austria).

          Pentru certificarea legată de membrii familiei ai unei persoane aflate în şomaj, care trebuie luaţi în considerare la calculul prestaţiilor, în cadrul AJOFM Alba au fost primite 15 solicitări pentru care s-au completat formularele E302/ U006, fiind eliberate pentru Spania.

          Au fost eliberate 2 formulare pentru confirmarea prezentării în urma exportului prestaţiilor de şomaj in Romania, pentru persoane provenite din Germania şi un formular U013 pentru confirmarea prezentei lunare a unei persoane care a solicitat export de prestaţii de şomaj din Cipru în România, conform Regulamentului 883/ 2004.

 

BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

În perioada 1.02 – 28.02.2014, Agenţia  Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba  a cheltuit următoarele sume de bani, pentru aplicarea măsurilor active de ocupare a forţei de muncă :

-           organizarea şi desfăşurarea cursurilor de formare profesională  - 65.253 lei;

-           ocuparea forţei de muncă prin acordarea de alocaţii pentru şomerii care se încadrează înainte de expirarea perioadei de şomaj - 30.657  lei

-           încadrarea şomerilor în vârstă de peste 45 de ani şi a întreţinătorilor parinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale prin subvenţionarea locului de muncă  -146.839  lei;

-           încadrarea prin subvenţionarea locurilor de muncă a persoanelor cu handicap - 1.500 lei;

-           încadrarea prin subvenţionarea locurilor de muncă a şomerilor care mai au 3 ani până la împlinirea vârstei de pensionare  - 4.643 lei

-           încadrarea absolvenţilor din instituţii de învâţământ prin subvenţionarea locului de muncă – 86.518  lei;

-  încadrarea prin încheierea de contracte de solidaritate, în baza Legii 116/2002  - 29.352 lei;

În timp ce pentru măsurile pasive s-au facut plăţi astfel :

-           indemnizaţia de şomaj, plăţi compensatorii  - 2.434.420 lei

-           contribuţii aferente la asigurările sociale şi de sănătate ale şomerilor - 1.093.677 lei.

Read more...

Victorie lejeră în campionat pentru CSU Alba Iulia

  • Published in Sport

Victorie lejeră în campionat pentru CSU Alba Iulia înainte cu doar câteva zile de Final Four-ul Ligii Europei Centrale la baschet feminin. Echipa universitară a învins pe teren propriu, scor 99-49 (19-4, 30-21, 23-18, 27-6), pe CSM Satu Mare, într-o partidă care a contat pentru etapa a XXIV-a a Ligii Naționale. Disputa s-a dovedit a fi mult mai ușoară decât se anunța pentru trupa lui Popov, care n-a avut niciun fel de probleme și s-a impus categoric, după ce a câștigat lejer toate cele patru sferturi.

            Sportivele din Alba Iulia au început în forță încă din primele secunde ale meciului și au trecut rapid în avantaj pe tebelă, nelăsând adversarelor nicio șansă pe parcursul celor 40 de minute. Universitarele au câștigat astfel primul sfert cu 19-4, în timp ce la pauza mare diferența pe tabelă a fost de 24 de puncte și partida era practic încheiată. La revenirea de la cabine ostilitățiile au decurs la fel, sfertul trei fiind însă cel mai echilibrat, lucru care s-a datorat însă și unor momente de relaxare ale baschetbalistelor de la CSU. În ultima pătrime, fetele lui Popov au călcat din nou pedala de accelerație din dorința de a atinge din nou pragul de 100 de puncte marcate, însă nu au reușit până în final acest lucru, chiar dacă au avut trei atacuri la scorul de 99-49. Este astfel cea de-a doua victorie din sezon a echipei din Alba Iulia împotriva sătmărencelor conduse de pe bancă de Petru Eleș, fostul director sportiv al universitarelor.

            Cu acest nou succes, CSU își consolidează poziția secundă în clasament, strângând 22 de victorii și doar 2 înfrângeri, în timp ce CSM-ul rămâne pe locul 7, cu o statistică de 12-12 din 24 de meciuri disputate.

            Statistică CSU Alba Iulia: Sasa Cadjo - 19 puncte, 4 recuperări și 6 pase decisive, Tiffany Brown - 17 puncte, 4 recuperări și 5 pase decisive, Alexandra Uiuiu - 15 puncte, 5 recuperări și 2 pase decisive, Breanna Salley - 13 puncte, 4 recuperări și 2 pase decisive, Chastity Reed - 12 puncte, 6 recuperări și 4 pase decisive, Annemarie Părău - 8 puncte, 5 recuperări și 5 pase decisive, Ildiko Nagy - 5 puncte și 3 recuperări, Khadijah Whittington - 4 puncte, 5 recuperări și 3 pase decisive, Larisa Toma - 4 puncte, 3 recuperări și o pasă decisivă și Marina Mandic - 2 puncte, 5 recuperări și 2 pase decisive.

            Declarații:

            Annemarie Părău, fundaș CSU Alba Iulia: Pentru mine nu a fost un joc foarte ușor, este întotdeauna greu să joci împotriva fostei tale echipe, dar important e că am câștigat, rezultatul contează. Astăzi am început foarte agresiv, ne-am apărat bine și am alergat pe contraatac și cred că asta a făcut diferența.

            Sasa Cadjo, extremă CSU Alba Iulia: În primul rând vreau să le mulțumesc suporterilor care ne-au încurajat din nou pe tot parcursul meciului. A fost un meci bun de pregătire pentru Final Four-ul din Liga Europei Centrale care urmează la sfârșitul săptămânii, mă bucur că am jucat bine și am câștigat fără probleme.

            Miroslav Popov, antrenor CSU Alba Iulia: Mă așteptam la un meci mai dificil astăzi, dar având în vedere că echipa adversă a venit direct pe de drum, nu a mai avut forța de a lupta cu noi. Cu toate acestea s-a văzut diferența dintre cele două echipe și am câștigat fără probleme. Am încercat de asemenea unele lucruri noi în privința apărării zonă, dar și pe atac în ceea ce privește circulația mingii pentru meciurile din Europa de sâmbătă și duminică.

Read more...

Hotul bijuteriilor Monicai Gabor scapa nepedepsit!

  • Published in Monden

 

 

 

Omul care a furat bijuteriile Monicai Gabor, bijuterii estimate la 200 de mii de euro, nu va fi inchis. Vedeta lasase nestematele in grija prietenei ei, Madalina Apostol, iar aceasta a decis sa retraga plangerea facuta impotriva fratelui ei pe care il acuza de furt.

Dupa ce Madalina Apostol a aflat ca vinovat de aceasta spargere este nimeni altul decat fratelei ei, a hotarat sa depuna plangere impotriva barbatului, insa acum Madalina s-a razgandit. Amica Monicai a postat pe facebook ca isi va retrage plangerea pentru care fratele sau putea sa faca ani grei de puscarie.

“Astăzi am luat o decizie care îmi va linişti sufletul, chiar dacă am trecut printr-o durere fără margini provocată de fratele meu. 

Nu îmi doresc ca el să ajunga într-un loc de unde nu va ieşi mai bun…cred că Dumnezeu nu-şi doreşte acest lucru de la mine, iar cu siguranţă păcatele se vor plati tot în această lume. 

Poate că mi-a fost greu să mă decid, dar este în joc viitorul acelor copii, iar eu, la rândul meu, sunt mamă şi soră… aşadar, nu urmăresc să le fac rău pentru că fiecare va răspunde în faţa lui Dumnezeu. 

Dar până atunci, eu vreau să am conştiinţa curată şi liberă. Prin urmare: astăzi, 11 Martie, voi merge la Sectia 9 Poliţie pentru a-mi retrage toate declaraţiile şi să-şi continue viaţa în ce fel doresc. 

Cât despre bani, Dumnezeu cu mila… Le doresc succes şi sănătate, iar de astăzi Mădălina Apostol nu mai există pentru ei”, a scris Madalina Apostol pe pagina ei personala de Facebook.

Reginele.ro

 

 

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686