Motiunea simpla impotriva ministrului Finantelor, respinsa de Camera Deputatilor

realitatea.net realitatea.net

Moțiunea simplă "Ministerul MTO - minciună, taxare, oprirea economiei", inițiată de liberali și democrat-liberali, a fost respinsă miercuri de plenul Camerei Deputaților.

Decizia a fost luată cu 217 voturi "împotrivă", 103 voturi "pentru" și cinci abțineri.

Moțiunea parlamentarilor PNL și PDL a fost îndreptată împotriva Ministerului de Finanțe și reprezenta "un semnal de alarmă în privința direcției economice greșite spre care se îndreaptă România sub conducerea Guvernului Ponta".

Prezentă marți, la dezbaterile din plen, ministrul de Finanțe, Ioana Petrescu, a precizat că moțiunea simplă este "o sinteză de metafore" fără nicio legătură cu realitatea.

La rândul său, deputatul PNL Eugen Nicolăescu i-a spus ministrului de Finanțe că este "un tehnocrat din laboratorul PSD al tehnocraților".

Deputatul PSD Mircea Dobre a subliniat că moțiunea are "un iz predominant de invidie și teamă" și a explicat că România nu se află în recesiune economică, așa cum susțin semnatarii textului.

La rândul său, deputatul PDL Gheorghe Ialomițianu le-a solicitat deputaților PSD să voteze moțiunea simplă și a acuzat faptul că ministrul de Finanțe face parte din "cel mai mincinos Guvern de după 1989".

Potrivit textului moțiunii, dezbătute marți în plenul Camerei Deputaților, lucrurile în România ar fi arătat cu totul altfel dacă măsura reducerii CAS și alte măsuri economice propuse de Opoziție ar fi fost aplicate în urmă cu câteva luni.

 

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top