Error
  • JUser: :_load: Unable to load user with ID: 633

Principalii suspecţi de omor şi tâlhărie, comis la Cîmpeni, identificaţi de poliţişti

Principalii suspecţi de omor şi tâlhărie, comis la Cîmpeni, identificaţi de poliţişti

  Duminică, 8 septembrie, în jurul orei 4 dimineaţa. poliţiştii din Cîmpeni au fost sesizaţi  cu privire la faptul că în albia pârâului Valea Caselor din Cîmpeni este o persoană căzută în apă.
  La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare din cadrul Poliţiei Oraşului Cîmpeni care a constatat că în albia pârâului se afla cadavrul lui F.G.R., de 41 de ani, din Cîmpeni. Cu ocazia examinării sumare a cadavrului s-a constatat că prezintă mai multe urme de violenţă iar pe carosabil au fost observate mai multe pete de sânge, în cauză existând suspiciunea că bărbatul a fost victima unei infracțiuni comisă cu violenţă, motiv pentru care a fost anunţat şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.
  La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare complexă, condusă de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba iar în urma cercetărilor efectuate a rezultat că în dimineaţa zilei de 08.09.2013, in jurul orelor 04:00, victima, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, se deplasa de strada Transilvaniei din oraşul Cîmpeni, moment în care s-a întâlnit cu P.V.V., de 21 de ani, D.P., de 25 de ani şi D.C., de 21 de ani, toţi din Cîmpeni, care i-au cerut 5 lei şi sticla cu bere pe care victima o avea în mână.
  Întrucât F.G.R. a refuzat să le dea celor trei suma de bani şi sticla cu bere solicitate, aceştia i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnul şi picioarele în zona capului, după care l-au deposedat de încălţăminte şi l-au aruncat în albia pârâului Valea Caselor, părăsind locul faptei.
  În urma activităţilor de cercetare desfăşurate, cei 3 suspecţi au fost reţinuţi şi conduşi la sediul Poliţiei Orașului Cîmpeni pentru continuarea cercetărilor.
  În urma investigaţiilor efectuate în cauză şi a concluziilor provizorii formulate de către medicul legist din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Alba, care a concluzionat că „moartea lui F.G.R. a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin înec, la o persoană care prezenta traumatism cranio - cerebral recent, care i-a putut determina starea de inconştienţă», dosarul a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, pentru săvârşirea de către cei 3 suspecţi a infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tâlhărie.
  Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a dispus faţă de cei 3 inculpaţi, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca azi, 09.09.2013, să-i prezinte Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă.

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top