SONDAJ: Pe cine prefera romanii la Cotroceni

stiripesurse.ro stiripesurse.ro

Conform unui sondaj INSCOP Researsch, realizat la comanda Adevărul, prima calitate a unui prezidențiabil este experiența politică, iar a doua este naționalitatea/etnia. Dacă judecăm pe contextul actual, Victor Ponta are handicapul experienței politice, în timp ce Iohannis are handicapul etniei/religiei. 

Iohannis are un minus și în ceea ce privește experiența politică. El este primar de foarte mulți ani, dar în politica la vârf a intrat recent, iar asta ar putea constitui un dezavantaj, în special într-o luptă cu Ponta, călit deja într-o serie de războaie politice, dar și în funcția de prim-ministru.

Deşi piaţa cere un om politic experimentat, 58,3% din respondenţi ar vrea totuşi un preşedinte tânăr, 46,5% optând chiar pentru cineva mai nou în viaţa politică. Cei mai tineri aspiranţi la cea mai înaltă funcţie în stat sunt, în ordine, Victor Ponta (42 de ani) şi Cătălin Predoiu şi Cristian Diaconescu (46 de ani).

De remarcat, în contextul războiului de pe dreapta, că românii îl doresc pe Iohannis în cursa pentru Cotroceni. Doar 12,6% au o părere bună despre candidatura lui Crin Antonescu. Mai bine stă MRU, care are o favorabilitate de 18%, în timp ce Predoiu e la pământ cu doar 7,6%.

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686


Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686