Eliberarea conditionata a lui Adrian Nastase a fost admisa. DNA a facut contestatie

Judecătoria Sectorului 4 a admis miercuri cererea fostului premier Adrian Năstase de eliberare condiționată din închisoare.
Fostul premier Adrian Năstase a primit, miercuri, două vești: una bună și una proastă. Prima a fost decizia Judecătoriei Sectorului 4, de a fi eliberat condiționat. A doua este contestația făcută de procurorii la decizia eliberării.
După ce a aflat că procurorii au depus contestație, Ioan Cazacu, avocatul fostului premier, a precizat , că "în ședința de judecată, poziția Parchetului a fost delicată, a avut argumente puține și firave", dar și că nu Adrian Năstase și-a cerut eliberarea ci "propunerea pentru eliberarea lui Adrian Năstase a fost făcută de către comisia din penitenciar".
Ioan Cazacu opinează că, dacă procedurile vor fi respectate, Adrian Năstase va fi eliberat în luna august 2014. Contestația procurorilor se va judeca la Tribunalul București, fără a fi afectată de vacanța judecătorească.
Decizia de eliberare condiționată nu este definitivă, drept urmare Năstase rămâne în penitenciar până la judecarea contestației procurorilor.