Supravietuitorii accidentului de elicopter vor fi adusi la Bucuresti

agerpres agerpres

Vicepremierul Gabriel Oprea și ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa s-au deplasat vineri după amiaza la UPU SMURD Târgu Mureș pentru a vedea care este starea celor doi militari răniți care au supraviețuit accidentului de elicopter din județul Sibiu.

Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a declarat că a dat dispoziție ca o aeronavă Spartan să îi transporte pe cei doi militari la Spitalul de Arși din București, dat fiind faptul că aceștia au suferit arsuri pe circa 40% din corp.

"Militarii sunt de la Baza din Câmpia Turzii. Sunt echipe de militari și psihologi de la Baza din Câmpia Turzii care s-au deplasat la familiile victimelor. Datele cu privire la militari vor fi comunicate printr-un comunicat de presă al MApN (...) Avionul Spartan deja a aterizat, sunt pregătiți cei doi răniți să fie trimiși la București, la spitalul de Arși", a spus Mircea Dușa.

"În momentul în care ni s-a raportat de la Romatsa această tragedie, imediat am operaționalizat Comandamentul pentru Situații Speciale de la Guvernul României, Comandamentul Operativ de la Interne, am discutat cu domnul ministru Dușa, am luat măsuri imediate de a trimite forțe în teren, au fost găsiți imediat de doi polițiști care erau din cadrul Poliției din zonă. Am dat ordin imediat ca două echipaje SMURD să plece la Târgu Mureș, au fost preluați răniții de colegii noștri de la Interne, de la SMURD. Acum vin cu dl. ministru să vedem care e starea de sănătate a răniților. Am trimis un elicopter în care sunt procurorii militari, care gestionează acest caz, criminaliștii de la Interne și din momentul de față orice discuție despre anchetă se face doar prin Parchetul Militar", a declarat Gabriel Oprea.

 

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686


Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686