Uncategorised (168)

După ce a trimis documentul la Bruxelles, Florin Cîțu prezintă PNRR și în România

Premierul Florin Cîţu va prezenta miercuri, 2 iunie, la Palatul Victoria, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a informat Biroul de presă al Guvernului, relatează Știripesurse.

Prezentarea PNRR va fi făcută alături de vicepremierul Dan Barna, vicepremierul Kelemen Hunor şi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, informează Agerpres. 
Premierul Florin Cîţu a anunţat, pe 30 mai, că documentul oficial privind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă va fi transmis Comisiei Europene pe 2 iunie, urmând ca, timp de două luni, acesta să fie evaluat pentru a se ajunge la forma finală.

Știripesurse

 

 

 

Read more...

Prognoza meteo: Ploi și instabilitate atmosferică, în majoritatea regiunilor

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri o informare de ploi moderate cantitativ şi intensificări ale vântului valabilă până joi la prânz în majoritatea regiunilor.

Potrivit meteorologilor, în regiunile estice, sud-estice, precum și în zona Carpaților de Curbură va continua să plouă în general moderat cantitativ şi se vor acumula 10 – 20 litri/mp şi izolat 25 litri/mp.

Vântul va prezenta intensificări temporare în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei în general cu viteze de 45 – 55 km/h și pe alocuri 60 – 70 km/h, transmite Agerpresș.

R. S.

magnanews.ro

 

 

 

Read more...

Un artist a reușit imposibilul: a creat o 'sculptură invizibilă'

Artistul italian Salvatore Garau, cunoscut pentru lucrările sale ciudate, a reuşit să vândă una dintre cele mai recente creaţii ale sale: o sculptură invizibilă în valoare de 15.000 de euro, relatează Știripesurse.

Conform recomandărilor artistului, cumpărătorul trebuie să se asigure că statuia invizibilă are suficient spaţiu â. Prin urmare, într-o casă privată, trebuie să fie plasată într-o cameră specială fără obstacole şi cu dimensiuni de aproximativ 150x150 de metri. Cu toate acestea, sisteme de iluminat sau de climatizare nu sunt absolut necesare, oricum se poate vedea nimic, potrivit NewsBeezer.

Nu este prima dată când Garau îşi expune sculpturile invizibile, el făcuse deja acest lucru în prima sa expoziţie imaterială, numită „Buddha în contemplare”, care a avut loc la Plaza de la Scala din Milano, în februarie.

Lucrările terminate apar în catalogul de pe site-ul Art rite, dar, din moment ce este o lucrare invizibilă, nu există nicio fotografie. De fapt, singurul element tangibil şi vizibil al sculpturii invizibile este certificatul de garanţie emis de cumpărător.

Deşi a fost criticat pentru vânzările sale de milioane de dolari, ceea ce induce ideea că arta modernă este exagerată, artistul însuşi spune: „Rezultatul licitaţiei mărturiseşte un fapt irefutabil. Golul nu este altceva decât un spaţiu plin de energie şi, chiar dacă îl golim şi nu mai rămâne nimic, nimic nu are vreo greutate conform principiului incertitudinii lui Heisenberg. Deci are energie care se condensează şi se transformă în particule, ei bine, în noi. Dacă decid să expun o sculptură imaterială într-o anumită cameră, acea cameră va concentra o anumită cantitate şi densitate de gânduri şi va crea o sculptură care va lua diferite forme chiar din titlul meu”, a spus el.

Știripesurse

 

 

 

Read more...

Unul din doi copii din România e supus unei forme de abuz

În România, un copil din doi este afectat de analfabetism funcțional, este supus unei forme de violență fizică, emoțională și sexuală, un copil din trei trăiește în risc de sărăcie și excluziune socială, şase copii dintr-o mie mor înainte de a împlini un an de viață, 750 de fete sub 15 ani devin mame anual, cel puțin 100.000 de copii trăiesc fără ambii părinți sau fără unul dintre ei, celor 78.000 de copii cu dizabilități nu li se asigură condițiile necesare integrării socio-educaționale, iar participarea copiilor la decizii care-i privesc nu reprezintă o preocupare a societății de astăzi.

Salvați Copiii România solicită reprezentanților autorităților să oprească starea de neconstituționalitate în care s-au adâncit an de an programele politice ale partidelor, legile bugetului de stat și deciziile privind alocările bugetare locale, a căror fundamentare strategică și aplicativă nu a avut în vedere principiul constituțional al asigurării unui „regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor copilului” (art. 49 al. 2).

Sărăcia familiilor și comunităților în care trăiesc copii

România continuă să fie statul membru al Uniunii Europene cu cel mai mare nivel al riscului de sărăcie sau excluziune socială în rândul copiilor, 35,8% dintre aceștia, adică 1,2 milioane de copii, mai mult decât adulții (30.2%)1, fiind afectați de lipsa de venituri ale familiei care să asigure supraviețuirea sau un trai decent, de izolarea socială și educațională în care trăiesc, de lipsa de acces la nutriție în acord cu vârsta și nevoile biologie ale copilului și la servicii socio-educaționale și de sănătate de calitate.

România rămâne o țară a șanselor inegale, în condițiile în care acest risc al sărăciei variază de la 14,5% în marile orașe la 27,8% în orașele mici și suburbii și atinge un îngrijorător nivel de 44,3% în mediul rural. E de așteptat ca, în cursul anului 2020 afectat de pandemia de COVID-19, aceste date să înregistreze o creștere în ceea ce privește numărul de copii captivi ai lipsei acute de oportunități de dezvoltare.

Datele comparative al UE2 ne arată că, la nivelul populației generale din țara noastră, procentul gospodăriilor care nu își permit măcar o dată la două zile o masă cu carne/pește sau alt tip echivalent de proteine ajungea la 14,2% (media UE fiind de 6,7%). Aceeași sursă ne arată că 26,5% dintre copiii României cresc în locuințe care nu au toalete în interiorul casei, media la nivelul UE fiind de doar 1,8%.

Educație echitabilă și de calitate pentru toți copiii

În ianuarie 2020, peste 275.000 de copii cu vârsta învățământului obligatoriu (7-17 ani) nu mergeau la școală, iar, pe ansamblul învățământului primar și gimnazial, rata abandonului școlar pentru anul 2018/2019 a fost de 2,1%, ceea ce înseamnă aproximativ 35.300 de elevi, indicatorul fiind în creștere față de anii anteriori.

Părăsirea timpurie a școlii4 reflectă incapacitatea sistemului de readucere la școală a copiilor, România înregistrând un procent de 15,3% al tinerilor între 18-24 de ani care au finalizat doar 8 clase sau mai puțin, deși țintă fixată de România, în 2010, a fost de reducere a fenomenului la 11,3%, până la sfârșitul acestui an.

41% dintre elevii români din sistemul educațional se plasează în aria analfabetismului funcțional, conform evaluării internaționale PISA.5 De asemenea, scorurile la matematică și științe au fost mai slabe decât în toate celelalte 5 evaluări la care a participat România în perioada 2000-2015: 46,6% și, respectiv, 43,9% au mari dificultăți în realizarea de calcule matematice simple, iar cunoștințele lor generale despre societate, oameni și univers sunt foarte limitate.

Problemele structurale semnalate de Salvați Copiii în comunicarea cu Ministerul Educației, care împiedică obținerea a ceea ce numim educație echitabilă și de calitate, sunt următoarele patru:

• Disparitățile uriașe în calitatea actului educațional, ușor de constatat de la o școală la alta sau între cadrele didactice ale aceleiași școli. Această stare de fapt, tolerată încă din anii regimului comunist, s-a acutizat în special între mediul rural și urban mic, pe de o parte, și orașele mari, dar putem regăsi diferențe uriașe de calitate a infrastructurii și a competenței personalului didactic inclusiv în orașele prospere din punct de vedere economic.

• Absența evaluării periodice a nevoilor sistemului educațional și, pe cale de consecință, finanțarea lamentabilă a sistemului de educație, mai ales în ceea ce privește infrastructura, bunurile și serviciile destinate copiilor. Deși Legea 1/2011 privind educația națională prevede, în mod imperativ, în art. 8, că ”Pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv”, acest deziderat a fost anual blocat, invocându-se argumente de natură politică sau economică, în detrimentul obligației fundamentale de asigurare a respectării dreptului la educație de calitate al copiilor.

• Absența politicilor integrate (familie – școală – servicii sociale – transferuri sociale) și a măsurilor concrete de asigurare a echității în participarea școlară a copiilor. Colaborarea interinstituțională, în special în comunitățile medii și mici, între școală și serviciile socio-medicale, concretizată prin programe integrate destinate copiilor și familiilor vulnerabile, reprezintă singura soluție ca impactul politicilor și măsurilor actuale să crească.

• Lipsa de participare a elevilor în procesul decizional al școlilor, în evaluarea activităților și competențelor cadrelor didactice și ignorarea sistematică a importanței pozițiilor lor cu privire la starea învățământului preuniversitar. O primă măsură ar putea consta în completarea metodologiilor de evaluare anuală a performanțelor de organizare a activităților la clasă și de comunicare pedagogică cu elevii, cu măsuri de implicare directă a elevilor în ciclurile primar, gimnazial și liceal.

Violența asupra copiilor

Violența împotriva copiilor reprezenta un fenomen pandemic înainte de izbucnirea epidemiei de COVID-19, estimându-se că, la nivel global, 1 miliard de copii cu vârste cuprinse între 2 și 17 ani sunt supuși violenței fizice, sexuale, emoționale sau neglijenței în fiecare an.6 COVID-19 amenință să accentueze riscul de violență împotriva copiilor, în special pentru cei aflați deja în risc mai mare de violență – inclusiv fete, copii săraci, copii cu dizabilități și cei în contexte fragile.

În România, deși interzise prin lege încă din anul 2004, abuzul și neglijarea continuă să fie fenomene prezente în viața copiilor. Fenomenul violenței fizice se menține la un nivel ridicat. În 20137, 63% dintre copii afirmau că sunt bătuți acasă de către părinți, și 7% de către cadrele didactice, ca parte a procesului de disciplinare, în timp ce 20% dintre părinți încă considerau pedepsele fizice drept un mijloc corect și adecvat de educare a copiilor, aplicând sistematic corecții fizice copiilor lor. Datele preliminare ale unei cercetări Salvați Copiii privind violența, ce va fi lansată în curând, indică o scădere a incidenței pedepsei corporale raportate de către copii la 45%.

Datele despre violența în familie și toleranța față de așa-numite forme ”ușoare” ale abuzului fizic relevă o subraportare cronică la nivelul sistemului de protecție a drepturilor copilului în ceea ce privește abuzul fizic (1236), abuzul emoțional (1860) ori abuzul sexual (1045).

Pedepsele corporale rămân populare în alegerile părinților pentru a rezolva disputele cu copiii lor ori a corecta atitudinile sau comportamentele neacceptate ale copiilor, cu riscul escaladării spre forme de abuz ori rele tratamente.

În România, școlile se confruntă cu multiple manifestări de violență, semnificativ fiind fenomenul de bullying, de obicei asociat cu discriminarea, homofobia sau rasismul, violența fizică și verbală între elevi.

Conform anchetei sociologice din 20178, anual, 400.000 de copii sunt angrenați în forme variate de bullying/cyberbullying, 200.000 de copii sunt victime ale violenței fizice, iar alți 200.000 sunt autori ai faptelor de lovire, intimidare, amenințare.

Pentru diminuarea acestui fenomen, Normele metodologice anti-bullying, adoptate în 2020, având la bază experiența Salvați Copiii, trebuie respectate cu consecvență, astfel încât în toate unitățile de învățământ să funcționeze mecanismele de prevenire, identificare și soluționare a situațiilor de bullying.

Din perspectiva protecției copiilor prin identificarea abuzurilor sexuale de către serviciile de asistență socială și serviciile medicale și sesizarea acestora către organele de urmărire penală, observăm o diferență uriașă între datele statistice cu privire la numărul mamelor minore sub 15 ani și numărul inculpaților trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor (art. 200, Cod penal).9 Subraportarea fenomenului de abuz sexual este evidentă dacă ținem seama de faptul că sistemul de asistență socială și protecție a drepturilor copilului identifică sub 1.000 de cazuri anual, iar în raportul Ministerului Public se menționează că au fost trimiși în judecată 232 de inculpați pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor.

Anca Apostol

magnanews.ro

 

 

 

Read more...

Raluca Turcan: Nu putem elimina pensionarea anticipată

Pensionarea anticipată nu poate fi eliminată, însă că este nevoie de “un pic de curățenie în privința pensionărilor anticipate”, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan.

Oficialul a spus că inspectoratele teritoriale de muncă vor face o verificare temeinică în rândul angajatorilor care fac solicitări să intre în condiții de muncă speciale sau deosebite.

“Sunt trei factori care marchează decizia legată de vârsta de pensionare: speranța de viață la naștere, calitatea vieții active și speranța de viață la momentul pensionării. România, din nefericire, este sub media europeană la toți acești trei indicatori.

În UE se vorbește despre creștere vârstei de pensionare, dar uitându-ne comparativ pe sistemele de pensii din UE, putem spune că 14 țări au în stabilirea pensiilor atât mijloace de penalizare pentru vârsta de pensionare sau calcularea pensiei dar și mijloace stimulative de menținere în viața activă.

Avem vreo două sau trei țări care au doar mijloace stimulative și două țări, România și Grecia, care au doar sancționări în privința pensionării anticipate.

Cred că este momentul ca în România să ajungem, pe de o parte, să stimulăm menținerea în viața activă a oamenilor, acest calendar de egalizare a vârstei de pensionare între bărbați și femei, 63, 65 de ani care deja îl avem deja asumat în legislația în vigoare și în același timp să încercăm să mai facem un pic de curățenie în privința pensionărilor anticipate”, a afirmat ministrul Muncii, la Antena3.

Totodată, Raluca Turcan a explicat că cele mai multe dosare câștigate de pensionari împotriva statului sunt pe grupele de muncă, “uneori fiind decizii ale instanțelor halucinante”.

„Nu poate fi eliminată pensionarea anticipată. Există peste tot în lume. Întrebarea este cum au acces oamenii la pensionare anticipată. O să lansăm în curând o campanie prin care inspectoratele teritoriale de muncă să facă o verificare temeinică la angajatorii economici care din diferite motive fac solicitări să intre în condiții de muncă speciale sau deosebite, ceea ce duce la accesarea unor grupe de muncă și implicit pensionarea anticipată.

Cele mai multe dosare câștigate de pensionari împotriva statului român sunt pe grupele de muncă, uneori fiind decizii ale instanțelor halucinante. Spre exemplu, pentru că pompierii din cadrul SMURD au grupă de muncă, un pompier de la o primărie s-a dus în instanță, a dat statul în judecată că ar avea nevoie de grupa de muncă pentru pompierul de la SMURD și a câștigat. Asta doar pentru că legislația lasă loc la interpretări.

Pe partea aceasta intrăm cu o clarificare a modului în care se acordă aceste grupe de muncă. Este o obligație și în paralel să stimulăm menținerea în activitatea profesională”, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan.

Ministrul spunea anterior că nu va crește vârsta de pensionare, decât pentru cei care doresc acest lucru, și nici stagiul minim de cotizare. În schimb, președintele PNL, Ludovic Orban, afirma miercuri că au fost discuții despre creșterea vârstei de pensionare și a stagiului minim de cotizare pentru pensie, dar că nu s-a luat o decizie pe aceste subiecte.

Anca Apostol

magnanews.ro

 

 

 

Read more...

Festival pentru copii în Cetatea Alba Carolina

Rotaract și Interact te cheamă la joacă! Fii alături de ei, de 1 Iunie, în Cetatea Copiilor!

Marți, 1 iunie, cluburile de voluntariat Rotaract Alba Iulia și Interact Alba Iulia, în colaborare cu Primăria Alba Iulia, organizează festivalul Cetatea Copiilor. Acțiunea se adresează copiilor cu vârste cuprinse intre 5 și 13 ani, având ca scop promovarea artei, culturii și activităților sportive în rândul tinerilor din județul Alba, într-un mod distractiv și antrenant.

Activitățile variază de la pictură pe față și atelier de accesorii cu mărgele, la baschet, limbo, tenis de masă și taekwondo. Participanții se vor bucura de reprezentații artistice, susținute de trupa de teatru Skepsis, elevi ai Liceului de Arte Regina Maria și ai Colegiului HCC, activități sportive și de grup, dar și de multe alte surprize. De asemenea, va avea loc un recital de povești, un show culinar marca Chef Toma, precum și concursuri cu premii.

Este evident faptul că acest ultim an a reprezentat o perioadă dificilă, nu doar pentru adulți, ci și pentru generația tânără, limitând atât relațiile cu cei din jur, cât și activitățile în aer liber. Acest festival dedicat copilăriei își propune să reaprindă scânteia bucuriei în inimile celor mici, să propună și alte medii de divertisment în afara celui digital și să ofere posibilitatea de a petrece o Zi a Copilului de neuitat.

Evenimentul va avea loc în data de 1 iunie, în Piața Custozza (Piața Cetății), începând cu ora 12:00, iar intrarea va fi gratuită.

Partenerii acestui eveniment sunt: Rotary Club Alba Iulia, CTC Store, Crucea Roșie - Alba, Liceul de Muzică și Arte Plastice „Regina Maria” Alba Iulia, Colegiul Horea, Cloșca și Crișan – Alba Iulia, Trupa Skepsis, Chef Toma, Parcul de distracții din Șanțurile Cetății, Make Music or Die Records, Revolution Academy, Asociația Student Sport, Alpin 57 Lux, Decathlon, Dedeman, Supermarket DACIA.

 

 

 

Read more...

Românii pot cumpăra şase ani de vechime pentru pensie

Camera Deputaților a aprobat, miercuri, cu 304 voturi ”pentru”, două ”împotrivă” şi o abţinere, Ordonanţa de Urgenţă care stabileşte cadrul legal pentru completarea, de către persoanele care nu au calitatea de pensionar, a stagiului de cotizare în sistemul public de pensii. Camera este for decizional în acest caz, precizează Adevărul.

„Persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre ale UE sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale.

Până la data de 1 septembrie 2023, persoanele prevăzute la art. 1 pot încheia un contract de asigurare socială în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă”, se arată în actul normativ.

Plata se efectuează într-o singură tranşă sau în tranşe lunare, până la data de 31 august 2023.

 

 

 

 

Read more...

27 MAI- ZIUA NAȚIONALĂ A PSIHOLOGULUI

Astăzi, 27 mai, este o zi specială, o zi  care ne amintește că  la această dată în 2004, Parlamentul României emitea Legea nr.213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, acest moment reprezentând actul de naştere al noii profesii reglementate.

Azi, se împlinesc 17 ani de la reglementarea acestei minunate și unice profesii. Mai mult decât oricând, în această perioadă dificilă pe care o traversăm, avem convingerea că doar împreună vom putea depăși orice provocare. Psihologia merită celebrată zilnic, pentru complexitatea și frumusețea  pe care o presupune această profesie, iar psihologii și psihoterapeuții au nevoie de recunoștință permanentă.

Împreună sărbătorim profesia și profesionalismul, mândri de organizația din care facem parte și de profesia pe care o practicăm cu empatie, responsabilitate, etică profesională, integritate și altruism. Această profesie rămâne a fi una din cele mai importante şi necesare într-o societate care se află în continuă schimbare, serviciile psihologice reprezentând o necesitate a vremurilor noastre.

Dragi colegi, vă felicit cu ocazia aniversării Zilei Psihologului și vă doresc succes la locul de muncă, sănătate, inspirație, înțelepciune, armonie interioară astfel încât să puteți dărui celor pe care îi evaluați și consiliați, speranță, încredere, optimism și sprijinul de care au nevoie. Să aveți multă putere de muncă pentru a răspunde cu promptitudine şi maximă eficienţă la nevoile societăţii,  răbdare, echilibru și responsabilitate în ceea ce faceți.

Vă felicit pentru tot ceea ce dăruiți profesiei noastre și mai ales pentru ceea ce nu uitați să fiți: oameni,  trăiți prezentul pentru a construi viitorul!

Îmi exprim recunoștința și respectul pentru toată implicarea voastră și adaptarea la nevoile societății.

Filiala Alba a Colegiului Psihologilor din România, marchează această zi, începând cu ora 16.00 în fața Monumentului Marii Unirii. Vă invităm să vă alăturați nouă.

La mulți ani, dragi colegi! La mulți ani, tuturor psihologilor din România!

Preşedinte Filiala Teritorială Alba a Colegiului Psihologilor din România

Eliza Boilă

 

 

 

Read more...

204 candidați susțin proba de verificare a cunoştinţelor în Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, în vederea admiterii în colegiile naționale militare

204 elevi din clasa a VIII-a vor susține vineri, 28 mai, proba de verificare a cunoştinţelor  (test grilă) în Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, în vederea admiterii în colegiile naționale militare. Proba durează 3 ore și constă din susţinerea unui test de verificare a cunoştinţelor la disciplinele: Matematică (10 itemi Algebră+10 itemi Geometrie) şi Limba şi literatura română (10 itemi), conform programelor şcolare valabile pentru Evaluarea naţională a absolvenţilor clasei a VIII-a, promoția 2021. Pentru a fi declarați „Admis”, candidații trebuie să obțină minim nota 6,00 la testul grilă. Rezultatele se vor afișa în aceeași zi, până la ora 16:00.

Candidații provin din cele 10 județe arondate centrului de examen de la colegiul militar albaiulian: Alba, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Cluj, Hunedoara, Mureș, Sălaj, Sibiu și Timiș. Dintre candidați, 154 sunt băieți iar 50 fete. Din numărul total al candidaților, 39 sunt din județul Alba (24 băieți și 15 fete).

Proba de verificare a cunoştinţelor reprezintă prima etapă a admiterii. În a doua etapă, candidaţii care au fost declaraţi „Admis” la proba de verificare a cunoştinţelor şi au participat la Evaluarea naţională sunt ierarhizaţi şi repartizaţi în colegiile naţionale militare, în data de 7.07.2021 (afişarea rezultatelor preliminare), în funcţie de media finală de admitere* şi opţiunile exprimate în fişa de înscriere specifică, în limita numărului de locuri aprobate pentru colegiile naţionale militare.

Fiecare candidat a completat opțiunile pentru colegiile naționale militare în care dorește să urmeze studiile liceale, în ordinea preferințelor iar un candidat poate avea cel puțin o opțiune și cel mult cinci.

Candidații găsesc pe site-ul oficial al colegiului, http://www.colmil-mv.ro/, toate informațiile legate de admiterea în colegiile naționale militare.

* MEDIA FINALĂ DE ADMITERE se calculează astfel:

MFA=0,2 x MA+0,8 x NP

unde:

MFA= media finală de admitere

MA=media de admitere calculată potrivit formulei stabilite în anexa 2 la Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2021-2022, nr. 5457/2020

NP= nota la proba de verificare a cunoştinţelor la disciplinele Matematică şi Limba şi literatura română susţinut în colegiu.

 

 

 

Read more...

Albaiulieni la cea de-a 8-a comemorare anuală a HWPL a Declarației de pace mondială

- Inițiativă de consolidare a păcii condusă de cetățeni pentru coexistență globală și armonie –

Gruia Ioan Bumbu, mesager al păcii, președinte al Asociației Pakiv România,  și fondatoarele RotaKids Alba Iulia, Georgia Rafaela Vușdea și Agocs Elisabeta au participat la cea de-a 8-a comemorare anuală a HWPL a Declarației Păcii Mondiale  ce a fost găzduită online pe 25 mai 2021, în comemorarea spiritului Declarației de Pace Mondială proclamat în fața Porții Păcii Mondiale din Seul, Coreea de Sud, pe 25 Mai 2013.

Prin Declarația Păcii Mondiale proclamată în urmă cu opt ani, HWPL a propus o măsură eficientă și practică pentru a realiza pacea mondială și încetarea războiului în care întreaga lume se poate pune în aplicare. Împreună cu această proclamație, peste 30.000 de tineri din întreaga lume au participat la o plimbare a păcii care s-a răspândit pe diferite continente și țări pentru a fi un simbol al unei mișcări de pace la nivel mondial.

Pe baza acestor realizări, comemorarea din acest an include discuții despre proiectarea unei mișcări de pace conduse de cetățeni și consolidarea cooperării pentru promovarea coexistenței și armoniei umanității pe măsură ce depășim incertitudinile globale care decurg din ură, conflicte, neînțelegeri și lipsa comunicării în această epocă actuală a pandemiei. .

Acest eveniment este găzduit de HWPL, împreună cu International Peace Group Group (IPYG) și International Women's Peace Group (IWPG), care construiesc o rețea globală de pace alături de HWPL.

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686


Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686