Items filtered by date: Thursday, 17 April 2014 - Like - stiri Alba Iulia

Fiica primarului din Campeni, locul 1 la Olimpiada Nationala de Limbi Romanice

Fiica primarului din Campeni, locul I la Olimpiada Națională de Limbi Romanice de la Târgu Mureș

Iulia Andres, fiica primarului orasului Campeni, Calin Andres, a ocupat , anul acesta locul intai la Olimpiada Nationala de Limbi Romantice. Iata ce ne-a declarat :,,In acest an am reprezentat cu cinste școala și orașul Câmpeni la olimpiadele școlare - faza județeană la disciplinele: limba română, limba engleză, geografie și limba franceză, la ultimele două calificându-mă pentru etapa următoare, cea națională.

Prima mea participare la o etapă națională, cea de limba franceză, mi-a oferit prilejul de a vedea că se poate trăi într-un cuvânt. "Olimpiada" este cuvântul în care locuiesc de ceva vreme. Mi-e greu să spun dacă aş mai putea ieşi de-aici. "Olimpiada" e deja în interiorul meu, e încăperea în care toate cuvintele mele se adună şi vibrează pentru viaţă.

Înainte de orice probă, atât scrisă, cât și orală, sentimentele fiecărui elev-olimpic sunt de emoție, dar totodată și de bucurie. Dorința de a explora necunoscutul este una extrem de mare. Înainte de primirea subiectului m-au cuprins niște fiori, fiori de teamă și mândrie în același timp, știam ca mă aflu printre cei mai buni copii din țară, dar odată cu vizualizarea acestuia au dispărut de-îndată. După ieșirea din sala de concurs, vedeam pe coridoare priviri vesele, triumfătoare, dar și priviri triste. Oricare ar fi fost rezultatul competiției, eu aș fi privit înainte, mândră că am ajuns până aici.

La aflarea notelor am explodat de bucurie, am fost cel mai fericit om de pe pământ, cel mai mare rezultat - 98,8 puncte, premiul I la faza națională. Rezultatul obținut a fost pe măsura muncii și strădaniei pe care am depus-o de-a lungul anilor, cu sprijinul celor dragi – familia, dar bineînțeles și cu cel al domnilor profesori de la Școala Gimnazială Câmpeni, mai ales al doamnei profesoare Liliana Daniela Arieșanu, un dascăl cu reale calități în meseria pe care o face cu multă dăruire și pasiune."

A consemnat,
Adi Ghimpeanu

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686