C.E.V.A – Comunitate – Educatie – Vocatie – Antreprenoriat – Parteneriat - final de proiect

C.E.V.A – Comunitate – Educatie – Vocatie – Antreprenoriat – Parteneriat - final de proiect

Comunicat de presă

11.12.2023

Primăria Comunei Jidvei în parteneriat cu Grupul de Acțiune Locală "Pe Mureș și pe Târnave", Asociația Pakiv România și Liceul Tehnologic Jidvei anunță  finalizarea proiectului C.E.V.A -Comunitate-Educație-Vocație-Antreprenoriat – COD SMIS 139992.

Proiectul s-a derulat  in perioada (12.05.2021-11.12.2023) si s-a  implementat in localități din teritoriul GAL ”Pe Mureș și pe Târnave”, respectiv în comunele Jidvei, Cetatea de Baltă și Șona. Valoarea totala a proiectului a fost de 4.818.742,00 lei   si a fost cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Obiectivul principal al proiectului a fost acela de a  reduce numărul de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială din comunitățile marginalizate din cadrul teritoriului GAL ”Pe Mureș și pe Târnave”, alaturi de promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare.

Contribuţia proiectului la îndeplinirea obiectivului s-a realizat prin reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie din comunitățile marginalizate din  cadrul teritoriului GAL ”Pe Mureș și pe Târnave” cu 255 de persoane,  inclusiv etnici romi, prin aplicarea unui set de măsuri integrate în domeniile educației, ocupării, antreprenoriat, serviciilor sociale și combaterii discriminării. Măsurile integrate aplicate au fost personalizate și destinate rezolvării atât unor situații individuale cât și unor aspecte comunitare ce au contribuit la perpetuarea unor stări vicioase, la mentinerea stării de sărăcie și excluziune socială a populației. Proiectul și-a propus să  genereze un efect pozitiv pe termen lung, indicatorii și rezultatele obținute la finalul proiectului constituind premisele altor rezultate ce se vor releva în anii următori. Astfel, măsurile din domeniul educației vor avea impact și în anii următori, după finalizarea proiectului, beneficiarii participanți la aceste activități aflându-se sub aspect educațional influențați pozitiv o lunga perioadă de timp și vor fi stimulați să-și continue sau să-și finalizeze studiile și să dobândească noi competențe educaționale ce vor contribui pozitiv la întreruperea cercului vicios în care trăiesc. De asemenea, măsurile antidiscriminare și de mobilizare a comunității pentru rezolvarea problemelor intracomunitare au generat o mai mare unitate de grup, o conștiință colectivă puternică, deschisă, tolerantă și gata pregătită pentru a depăși obstacolele cu care se confruntă.

             Rezultate obținute în perioada de derulare a proiectului:

- 255 beneficiari din comunitatea vizată, recrutați și integrați în activitățile din proiect;

- 125 elevi care au beneficiat de servicii integrate de sprijin în vederea prevenirii abandonului școlar și/sau creșterea accesului și participării la educație din care:

-  85 de elevi participanți din clasle V-VII au participat la ateliere de dezvoltare personală și de consolidare a atitudinii pro-educație;

-  40 de elevi  din clasa a VIII-a au fost inclusi in  programul remedial constand in pregătire intensivă la limba română și matematică;

- 2 competiții sportive organizate, câte una pe an;

- o excursie tematica.

- 117 persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială (șomeri, inactivi, persoane din grupuri vulnerabile apte de muncă etc.)  au beneficiat de servicii de informare/consiliere mediere  si plasare pe piata muncii;

- 254 de persoane aflate in risc de sărăcie și excluziune socială din comunitatea marginalizată care beneficiază de sprijin social;

- 68 de persoane au obținut o diplomă de absolvire/calificare prin participarea la programul de formare organizat în cadrul proiectului;

- 37 de persoane au obținut un loc de munca/desfasoara activitati independente  ca urmare a serviciilor furnizate in cadrul proiectului;

- 30 de persoane au beneficiat de servicii de informare, consiliere și consultanță în vederea inițierii unei afaceri, servicii de sprijin;

- 14 subvenții (ajutor de minimis) în valoare de maxim 72.000 lei fiecare acordate pentru infiintarea unei afaceri pentru 14 beneficiari din grupul țintă;

- 14 planuri de afaceri implementate

- 187 persoane participante la evenimentele anuale de promovare a incluziunii sociale în din  cadrul GAL ”Pe Mureș și pe Târnave”

- 111 persoane participante la campanii si ateliere interculturale, 12 campanii de informare, 12 ateliere interculturale organizate și implementate.

- 1 Centru de Servicii Comunitare Vocationale dotat și operationalizat.

Pentru informatii suplimentare, vă rugăm să contactati: 

Primăria Comunei Jidvei

Com. Jidvei, sat Jidvei, str. Perilor, nr. 15, județul Alba

Tel. 0258 881270 / Fax 0258 881317

e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.       Web:  www.primariajidvei.ro

Asociaţia Pakiv România

Mun. Alba Iulia, str. E.Racovita, nr.76, județul Alba

Telefon: 0258 811170

e-mail:   This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   Web: www.pakiv.ro    

Grupul de Acțiune Locală "Pe Mureș și pe Târnave"   

Localitatea Noșlac, str. Principală, nr 78, județul Alba

Telefon: 0258 889121

e-mail:   This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.       Web:www.gal-mt.ro

Liceul Tehnologic Jidvei

Com. Jidvei, sat Jidvei, str. Perilor, nr. 19, județul Alba

Telefon: 0258 881124

e-mail:    This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.         Web: www.scoalajidvei.ro

 

 

 

Last modified onMonday, 11 December 2023 12:24

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686


Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686