Items filtered by date: Tuesday, 09 September 2014 - Like - stiri Alba Iulia

Lecturi de vacanta in Bibliobus la Stremt si Teius

Miercuri, 10 septembrie, vor avea loc noi sesiuni de lectură publică și animație culturală cu Bibliobusul Consiliului Județean Alba, de data aceasta în comuna Stremț și în orașul Teiuș. Începând cu ora 10.00, Bibliobusul va poposi la Casa de tip familial „Sfântul Ghelasie” din Stremț, iar de la 11.30 se va afla la Centrul de plasament de tip familial din Teiuș. Copiii din cele două centre vor avea astfel ocazia de a petrece o zi de neuitat în compania cărților, ascultând lecturi de vacanță, recitând și cântând.

Sesiunile de lectură și animație se va încheia cu un atelier practic în cadrul căruia copiii vor învăța să confecționeze semne de carte. Pentru că acțiunea este dedicată Zilei Internaționale a Alfabetizării, de data aceasta, semnele de carte realizate vor conține literele alfabetului.

Cu această ocazie, copiii vor primi in dar cărți și jucării din donațiile strânse până acum în cadrul campaniei „Călătorim și Dăruim cu Bibliobusul” inițiată de Consiliul Județean Alba.

Read more...

Un camionagiu roman care a lovit o pensionara a scapat cu o amenda de doar 73 de lire sterline.

Activiștii pentru siguranța rutieră din Marea Britanie sunt stupefiați după ce un camionagiu român care a lovit o pensionară a scăpat cu o amendă de doar 73 de lire sterline.
Marcel Georgescu, în vârstă de 43 de ani, a doborât-o și a trecut cu tirul peste Rose Lethbridge, de 77 de ani, care traversa strada pentru a depune flori la mormântul soțului, scrie publicația britanică Express.
Lethbridge, care se deplasează doar cu cadrul de mers, a suferit răni atât de grave încât chirurgii au fost nevoiți să-i amputeze brațul. La două săptămâni după accident, pensionara se află tot în spital, unde este tratată pentru mai multe coaste rupte și un plămân perforat.
Luni, activiștii au reacționat cu mânie după ce Georgescu a primit doar o amenda și șase puncte de penalizare.
Ed Morrow, de la organizația Brake, a spus că "acest caz ilustrează o problemă gravă a sistemului legal care se ocupă cu șoferii care omoară sau rănesc. Provocarea unui asemenea gen de răni grave este mai mult decât "din neglijență" și să spui că așa este înseamnă să insulți victimele și familiile. Trebuie să renunțăm la diferența dintre 'neglijență' și "condus periculos" și toți șoferii care rănesc și omoară să primească aceeași acuzație. În acest fel, judecătorii vor putea da sentințe grele cu închisoarea".
Sentimente similare au și martorii accidentului și familia victimei. Un martor spune ca "este absolut dezgustător. Nu este deloc justificabila amenda, cu șase puncte și 70 de lire".

Georgescu a intrat în Marea Britanie în data de 29 august, cu un tir echipat pentru condus pe stânga, și s-a îndreptat spre Southend, unde trebuia sa descarce. La ora 13.00, se întorcea pe un drum lateral apropiat cimitirului local, când a lovit-o pe bătrână. Procurorii spun că șoferul nu a văzut-o pe femeie când a răsturnat-o. "Ea a rămas sub camion, dar el nu a oprit. A dat cu spatele".
Românul conduce mașini mari de 24 de ani și nu are antecedente. În tribunal a arătat că regretă incidentul și înțelege consecințele tragice ale felului în care a șofat în acea zi.
Amenda va fi plătită de angajatorul lui Georgescu, Arcese Romania, parte a grupului Arcese, care are un punct de lucru în Tilbury, Essex. 

Read more...

Republica Moldova nu intentioneaza sa adere la NATO

Republica Moldova nu intenționează să adere la Alianța Nord-Atlantică și își va păstra statutul de neutralitate stipulat de Constituție, a declarat luni premierul moldovean Iurie Leancă, într-un interviu acordat în exclusivitate agenției ruse de presă ITAR-TASS.

"Republica Moldova este o țară neutră. Neutralitatea noastră este un pilon fiabil pentru rezolvarea conflictului transnistrean și eliminarea tuturor temerilor posibile din partea Rusiei pe probleme de securitate. Aceasta este una dintre dovezile practice ale faptului că apropierea Moldovei de Uniunea Europeană nu reprezintă o amenințare la adresa intereselor de securitate ale Federației Ruse", a spus Leancă.

Potrivit șefului guvernului moldovean, nu există nicio necesitate ca Republica Moldova să adere la NATO din perspectiva planurilor țării de a adera la UE.

În interviu, Iurie Leancă a pledat de asemenea pentru "dialog cu Rusia și partenerii săi occidentali în această problemă în scopul eliminării tuturor preocupărilor". "Nu intenționăm să provocăm tensiuni și complicații inutile. Nu suntem interesați de confruntări geopolitice. Nu suntem adepții unei astfel de abordări și așteptăm ca Rusia să facă pași corespunzători în această direcție", a ținut să sublinieze premierul moldovean.

Referitor la declarațiile recente ale unor politicieni din Republica Moldova despre nevoia de a adera la NATO, premierul Iurie Leancă a menționat că guvernul de la Chișinău acționează în conformitate cu prevederile Constituției țării.

"Avem un guvern de coaliție, iar în guvernele de coaliție pot exista puncte de vedere diferite. Acesta este un proces normal. Acest lucru se întâmplă în toate țările cu un sistem pluralist de guvernare. Este important ca toate verigile puterii să se ghideze după și să respecte prevederile constituționale și legile în vigoare", a mai spus premierul moldovean.

Republica Moldova își construiește relațiile cu NATO în baza Planului individual de acțiune al Parteneriatului (IPAP), în conformitate cu care militari moldoveni participă la operațiuni de menținere a păcii ale Alianței.

Potrivit unor sondaje de opinie recente, ideea aderării Republicii Moldova la NATO este susținută de numai 14% dintre cetățenii moldoveni. Circa 52% dintre persoanele intervievate consideră neutralitatea cea mai bună opțiune pentru securitatea țării, iar 12% se pronunță pentru aderarea la Organizația Tratatului de Securitate Colectivă din CSI (Comunitatea Statelor Independente — toate fostele republici sovietice cu excepția celor trei state baltice și a Georgiei).

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686