In cadrul unei sedinte de Consiliu Local, desfasurata in urma cu citeva zile la Alba Iulia , liberalii s-au declarat nemultumiti in legatura cu votarea bugetului de venituri si cheltuieli pe 2010. Mai exact, prin vocea consilierului Liviu Hondola, ei s-au aratat deranjati de faptul ca au avut foarte putin timp sa consulte dosarul in cauza.

Dincolo de faptul că echipa de fotbal UNIREA înregistrează eşec după eşec, încă de la începutul anului trecut, am lansat pe www.albaiulianul.ro un sondaj în care întrebam cititorii dacă sunt de acord cu investiţia pe care autorităţile locale o fac lunar în echipa de fotbal. Cu aproximaţie, în jur de 55% dintre respondenţi s-au declarat împotriva acestei investiţii, iar eu sunt unul dintre ei. În anii ’80, eram poate printre cei mai înfocaţi suporteri ai UNIRII şi cred că mulţi dintre noi îşi aduc aminte cu emoţie de acele meciuri de vis de pe stadionul MECANICA şi mai apoi UNIREA, unde DUMINICĂ de DUMINICĂ şi în câte un an, SÂMBĂTA, „GALERIA MINUNATĂ, DE COCUŢĂ ARANJATĂ” crea o atmosferă de FAIR PLAY,

REVISTA „ALBAIULIANUL” VĂ PREZINTĂ ÎN NUMĂRUL SĂU DIN LUNA MARTIE PARTEA A DOUA A INTERVIULUI REALIZAT DE CĂTRE JURNALIŞTII DE LA „Q MAGAZINE” (WWW.QMAGAZINE.RO) CU RODICA ŞI FLAVIA COPOSU. MĂRTURII CUTREMURĂTOARE ŞI O LECŢIE DE DEMNITATE PREDATE CU SINCERITATE ŞI FĂRĂ MENAJAMENTE DE CĂTRE SURORILE LUI CORNELIU COPOSU.

În 1947, Partidul Naţional Ţărănesc avea peste două milioane de membri. În anii care au urmat, zeci de mii de ţărănişti au murit în chinuri groaznice în închisorile comuniste, din cauza crezului lor politic. Astăzi sunt puţini cei care dau doi bani pe partidul ajuns stafie, opacizat, oxidat, divizat în două aripi.

„EU CRED CĂ SUNT O EMINENTĂ EMINENŢĂ EMINAMENTE CENUŞIE.”

(Johann Hentz)

„FUGA DIN ROMÂNIA A FOST UN EPISOD DRAMATIC”

Johann, aş vrea să le spui cititorilor noştri câteva cuvinte despre momentul în care ai ales să fugi din România, în plină dictatură comunistă…

Momentul de care vorbeşti s-a consumat în 1986. Eu am crescut în părţile Timişoarei şi în acea perioadă, multe dintre discuţiile pe care le aveam cu prietenii mei erau legate de felul în care am putea să trecem graniţa. Eram epuizaţi din toate punctele de vedere şi singura soluţie devenise Occidentul.

La 14 februarie s-au împlinit 9 ani de când câţiva tineri din Zlatna au înfiinţat Asociaţia de Turism şi Ecologie Trascău Corp. Localitatea Zlatna  este cunoscută din antichitate: romanii i-au spus Ampelum, pe aici era dus aurul din Apuseni şi aici era unul din locurile unde era prelucrat preţiosul metal. Dar tinerii din Zlatna au dorit să pună în valoare „aurul verde”, pădurile, dealurile, munţii şi văile din jur – acest lucru era cu atât mai important după ce (alături de Copşa Mică şi Baia Mare) Zlatna devenise decenii la rând (în perioada comunistă) sinonimul poluării, al distrugerii naturii.

Despre rromi se ştie că sunt nomazi de origine indiană, pătrunşi în Europa în prima jumătate a secolului al XIII-lea, ca urmare a marilor invazii tătare de la 1240-1241, numele de „ţigan” fiind dobândit în cadrul Imperiului Bizantin, unde o parte dintre ei au petrecut un timp destul de îndelungat. Migraţia în valuri a rromilor a fost un proces lung şi non-violent, care se poate caracteriza ca un nomadism real în căutare de resurse de subzistenţă şi a unor condiţii de viaţă mai bune.

Prima atestare documentară a prezenţei rromilor pe teritoriul oraşului Alba Iulia datează de la sfârşitul secolului al XIV-lea, când sunt amintiţi lucrători rromi care spălau nisipuri aurifere la gura de vărsare a Ampoiului în Mureş, pe domeniul Episcopiei Romano-Catolice.

Politica a fost mereu un subiect care a creat lupte de orgolii, de opinii, a fost şi este un subiect agreat mai mult sau mai puţin de tineri. Ne place sau nu să recunoaştem, fiecare dintre noi facem politică într-un mod sau altul. Pentru unii, aceasta este modalitatea cea mai facilă de a se face remarcaţi, iar pentru alţii este genul de activitate pentru care nu se consideră potriviţi.

Consiliul Elevilor este una dintre alternativele politicii, deşi de-a lungul vremii s-a constat faptul că numeroşi foşti membri ai Consiliilor Elevilor au decis să se implice la un moment dat în problemele comunităţii prin apartenenţa politică. De ce? Pentru că, mai mult decât a-i învăţa pe liceeni să îşi dezvolte spiritul organizatoric, mai mult decât a organiza baluri şi petreceri, această organizaţie dezvoltă spiritul de lider al fiecărui membru şi încearcă să îi înveţe să îşi impună punctul de vedere,

Rubrica dedicată reclamelor de altădată continuă şi în paginile din martie ale „Albaiulianului”. Ca de obicei, vă aducem în atenţie lucruri de mare clasă, bineînţeles, în exclusivitate.

Reclamele lunii martie sunt desprinse din „Călăuza oraşului Alba Iulia şi a judeţului Alba”, o publicaţie apărută în 1934. Redactorul şi editorul ei, Matei Fehervari, spunea că doreşte ca prin această „călăuză”, „atât locuitorii judeţului cât şi streinii să capete o imagine clară despre situaţia judeţului Alba, din punct de vedere industrial, comercial şi social.” Ca de obicei, începem „tare” cu o reclamă la compania „ADESGO”.

Luna martie le prilejuieşte iubitorilor de artă o nouă întâlnire cu celebrul pictor şi caricaturist Eugen Handelsmann. În lipsa unei expoziţii dedicate marelui artist, revista „Albaiulianul” vă prezintă de mai multe luni încoace lucrările celui supranumit „Handy”. O personalitate prea puţin omagiată în raport cu ceea ce a însemnat şi va continua să însemne pentru Alba Iulia. Şi nu numai...

Construcţia situată pe latura de sud a cetăţii, în spatele statuii lui Mihai Viteazul, numită uneori într-un stil oarecum peiorativ cazon „La coada calului”, a cunoscut, ca multe alte monumente ale oraşului, o istorie îndelungată, legată de personalităţi şi evenimente marcante din istoria Albei Iulia şi a Transilvaniei.

Începutul construcţiei datează încă din secolul al XV-lea, în stil gotic, atunci fiind palat episcopal. În anul 1550, când Alba Iulia devine capitala principatului Transilvaniei şi regina Isabela, soţia voievodului Ioan Zapolia, împreună cu fiul ei, Ioan Sigismund, se stabilesc aici, se fac o serie de reparaţii, clădirea aflându-se în paragină, aşa cum ne informează cronicarul italian Giovanandrea Gromo, prezent la curtea princiară.