Items filtered by date: Wednesday, 28 October 2015 - Like - stiri Alba Iulia

EXPOZITIE „ASOCIATIA FOSTILOR GRANCERI CALARETI DIN TEIUS SI SCOALA ROMANEASCA”

Arhivele Naţionale ale României au fost înfiinţate prin Regulamentele Organice din 1831/1832. La 31 octombrie 1862 s-a realizat unificarea serviciilor de arhivă ale Moldovei şi Ţării Româneşti în cadrul programului de reforme început de Alexandru Ioan Cuza, ultima zi din octombrie fiind cunoscută ca „Ziua Arhivelor Naţionale ale României”.

Serviciul Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba au onoarea să vă invite la vernisarea expoziţiei „Asociaţia foştilor grănceri călăreţi din Teiuş şi şcoala românească”.

Expoziţia cuprinde documente din perioada 1861-1946, referitoare la susţinerea şcolilor în limba română de către foştii grănicerii din Teiuş.

Vernisajul va avea loc vineri, 30 octombrie 2015, ora 10.00, la sediul Serviciului Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale.

Expoziţia va putea fi vizitată gratuit până în data de 20 noiembrie 2015.

Read more...

Papa Francisc pledeaza pentru inlaturarea prejudecatilor

Papa Francisc a pledat luni pentru înlăturarea prejudecăților, în timpul întâlnirii la Vatican cu 5.000 de nomazi din întreaga lume, potrivit EFE și AFP.

Întâlnirea a fost organizată de Consiliul Pontifical pentru Pastorația Migranților și Itineranților, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la vizita istorică a Papei Paul al VI-lea la tabăra de nomazi din Pomezia, Italia.

"A sosit momentul să dezrădăcinăm prejudecățile vechi de secole, ideile preconcepute și neîncrederea reciprocă, care sunt de cele mai multe ori baza discriminării, rasismului și xenofobiei. Mi-aș dori ca poporul gitan să înceapă o nouă filă a istoriei, să întoarcă pagina", a spus Suveranul Pontif, citat de Radio Vatican.

"Nu dorim să mai asistăm la tragedii familiale în care copiii mor de frig, sunt cuprinși de flăcări sau devin obiecte în mâinile persoanelor depravate", a mai spus acesta, solicitând nomazilor să facă și ei eforturi pentru a" se integra".

Papa Francisc a menționat ca model figura Fericitului Ceferino Giménez Malla, "fiu al poporului gitan", "Martir al Rozariului", care s-a distins prin "onestitate și umilință", semnalează Radio Vatican.

"Nu oferiți mass-mediei și opiniei publice ocazia de a vorbi urât despre voi", a mai afirmat Papa.

De asemenea, Sfântul Părinte a evidențiat importanța școlarizării copiilor. "Copiii voștri au dreptul să meargă la școală, nu îi împiedicați!", a subliniat Papa Francisc.

Cu ocazia acestei audiențe s-a spus Tatăl Nostru în limba romani, cântăreața ("cantaora") de muzică flamenco María José Santiago Medina a cântat alături de chitaristul Francisco López Cepero și a fost prezentat un dans al unor nomazi din Italia.

https://www.youtube.com/watch?v=0NV4ezQWNCA

https://www.youtube.com/watch?v=T297_tSRNz0

sursa:agerpres.ro

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686