RISE Awards 2015 - Google acorda granturi de pana la 50.000 de dolari

dailymail.co dailymail.co

Google anunță acordarea de finanțări de până la 50.000 de dolari pentru organizații din întreaga lume, inclusiv din România, în vederea derulării de programe menite să înlesnească accesul fetelor, minorităților și elevilor cu situații economico-sociale precare la educația în domeniul științelor informatice.

Înscrierile pentru ediția 2015 a programului RISE Awards, se pot face în perioada 18 august — 30 septembrie 2014.

Valoarea granturilor acordate de Google se situează între 15.000 și 50.000 de dolari, iar partenerii selectați în cadrul programului sunt organizații care promovează informatică prin activități extra-curriculare.

În cursul anului 2014, un număr de 42 de organizații din întreaga lume, printre care și România, au primit granturi în cadrul RISE Awards, pentru programe, precum cluburi de programare în Europa sau tabere pentru dezvoltatori în Africa Sub-Sahariană.

În aprilie 2014, toți partenerii RISE Awards au participat la o întâlnire internațională, care a avut ca obiectiv întărirea colaborării între organizații și împărtășirea de resurse.  

Google este un lider global în tehnologie, care are ca obiectiv îmbunătățirea modului în care oamenii accesează și utilizează informația. Inovațiile aduse în căutarea online și publicitate au făcut din Google un domeniu de referință pe Internet și una dintre cele mai cunoscute mărci din lume.

 

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686


Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686